Număr record de decese provocate de Covid-19 în Germania și Rusia. Autoritățile germane anunță înăsprirea restricțiilor

Medici spital Covid Germania

Medici spital Covid Germania

Germania este din ce în ce mai aproape de un lockdown înainte de Crăciun, după ce a înregistrat 585 de decese și 29.875 de noi infectări cu SARS-CoV-2 într-o singură zi – cel mai mare număr de când a început pandemia, realtează BBC.

„Trebuie să acționăm urgent. Trebuie să facem mai mult decât era planificat anterior”, a avertizat ministrul Economiei Peter Altmaier.

Rusia și Ucraina au raportat, de asemenea, un număr record de decese vineri. Cu toate acestea, ultimele statistici privind decesele, au pus la îndoială cifrele anunțate în rapoartele rusești.

Germania se află în lockdown parțial de la începutul lunii noiembrie. De Crăciun fusese planificată o relaxare. Însă creșterea numărului de infectări a alarmat autoritățile, iar Lothar Wieler, președintele Institutului Robert Koch a descrs situația ca fiind „extrem de fragilă”.

Cancelarul Angela Merkel a ținut un discurs în Parlament prin care cerea înăsprirea măsurilor, spunând că „500 de decese pe zi sunt inacceptabile”. Bavaria a impus deja măsuri mai stricte, iar Merkel ar urma să se întâlnească duminică cu toți cei 16 lideri de stat.

Autoritățile din Rusia spun că au fost înregistrate 613 decese în ultimele 24 de ore, ajungând la un total de 45.893 de când a început pandemie. Moscova și Sankt Petersburg au fost cele mai afectate.

Rusia a început în weekend să vaccineze cu Sputnik V medicii, profesorii și asistenții sociali și susține că unele țări au recurs la metode „nu foarte plăcute” pentru a discredita serul. Pentru a-i stimula pe producătorii vaccinului rusesc, oamenii de știință din Marea Britanie vor testa o combinație între vaccinul Sputnik V și cel produs de AstraZeneca, pentru a vedea dacă pot spori eficacitatea tratamentului împotriva Covid-19.

Exit mobile version