- Fetița se simțea rău și spunea că vede în ceață
- Ea a fost dusă de urgență la spital, unde medicii au făcut teste și au constatat că are o boală rară
- Fratele fetiței a povestit că: „Sora mea ne întreba dacă va muri și dacă se culcă nu se va trezi – a fost sfâșietor. Dar încercam să fim pozitivi de dragul ei.”
O fetiță de 10 ani care s-a plâns de vede în ceață și a fost dusă la spital. Medicii au consultat-o și au spus că mai are 24 de ore de trăit după ce i-au găsit o tumoare pe creier, scrie Mirror.
Hollie Hartley, din Londra, a început să se simtă rău la școală și le-a spus profesorilor că vede în ceață. Familia ei a dus-o de urgență la spital, unde medicii au stabilit că mai are doar 24 de ore de trăit, potrivit Essex Live, citat de Mirror.
Din fericire, ea a supraviețuit și, după ce tumora cerebrală a fost îndepărtată, i s-au făcut analize amănunțite. Astfel, medicii au spus că Hollie are o boală rară.
Fratele lui Hollie, Charlie, a declarat că: „Hollie nu a vrut să se ridice din pat pentru a merge la școală. La început, am crezut că doar încearcă să lipsească de la școală. Dar apoi ne-au sunat și ne-au spus că trebuie să o luăm acasă pentru vede în ceață și se simte rău”.
Hollie a fost evaluată de medici timp de șase ore, timp în care familia a așteptat să afle ce era în neregulă cu ochiul ei. Apoi, li s-a spus că Hollie are o tumoare pe creier și că mai are doar o zi de trăit.
Fratele fetiței a povestit că: „Sora mea ne întreba dacă va muri și dacă se culcă nu se va trezi – a fost sfâșietor. Dar încercam să fim pozitivi de dragul ei.”
Hollie a supraviețuit celor 24 de ore și a fost transferată la Great Ormond Street Hospital din Londra, unde medicii au îndepărtat cu succes tumoarea.
O săptămână mai târziu, medicii au evaluat tumora și au descoperit că Hollie avea neurofibromatoză – o afecțiune rară a pielii în care se formează tumori pe țesuturi.