- O girafă din specia maasai a născut doi pui gemeni în parcul național din Nairobi, în Kenya.
- ,,Este un eveniment extrem de rar”, a declarat ministrul kenyan al vieții sălbatice, Najib Balala.
- Doar aproximativ 117.000 de girafe au mai rămas în sălbăticie, potrivit ecologiștilor.
Doi pui de girafă masai s-au născut într-un parc situat la sud de capitala Nairobi la finalul a 15 luni de gestaţie, un eveniment rar la această specie, potrivit ministrului Faunei din Kenya, Najib Balala citat de presa din străinătate.
„Este un fenomen extrem de rar’‘, a transmis ministrul pe Twitter, unde a publicat o fotografie în care apare girafa care veghează cei doi pui.
Girafele fac parte din categoria speciilor „vulnerabile”, potrivit listei roşii a speciilor ameninţate stabilită în 2016 de Uniunea internaţională pentru conservarea naturii, care enumeră, „creşterea populaţiei umane”, vânătoarea ilegală, expansiunea agriculturii sau a exploatărilor miniere printre factorii „care împing specie spre extincţie”.
La nivel global, au rămas doar aproximativ 117.000 de exemplare în sălbăticie, potrivit fundaţiei pentru conservarea girafelor. Potrivit acestui ONG, numărul girafelor din Africa a scăzut cu 30% în ultimii 30 de ani.
În Kenya trăiesc trei sub-specii: girafa maasai, girafa reticulată şi girafa Rothschild
Parcul emblematic din Nairobi, situat la doar şapte kilometri de centrul capitalei şi de zgârie-nori săi, atrage numeroşi turişti pentru bogăţia faunei sale, care include lei, leoparzi şi rinoceri.
Parcul, cu o suprafaţă de 117 kilometri pătraţi, cel mai vechi din Africa de Est, a fost proiectat de coloniştii britanici în anii 1940. Rezervaţia a rezistat dezvoltării accelerate a capitalei şi a elementelor de infrastructură.
Girafele au o gestaţie care durează 15 luni, una dintre cele mai lungi din lumea mamiferelor. Dau naştere stând în picioare, ceea ce înseamnă că puii lor, mai mari decât un bărbat adult de mărime medie, cad de la o distanţă de aproape doi metri de sol. Ca urmare a acestei intrări surprinzătoare în viaţă, puii merg pe propriile picioare în mai puţin de o oră.
Doar câteva naşteri de gemeni au fost documentate pe plan global, cel mai adesea puii nu au supravieţuit.
În libertate, girafele pot trăi până la 25 de ani, în timp ce în captivitate, pot supravieţui până la 35 de ani.