- Donald Trump a criticat restricțiile impuse de țările europene
- Președintele SUA a numit măsurile ”draconice” într-un miting electoral
- Studiu: 30.000 de oameni au luat coronavirus în mitingurile lui Trump
- Sondajele îl arată fruntaș pe Biden, cu un avans de 7,2%
Președintele SUA critică Europa pentru măsurile anti-Covid, într-un discurs pe care îl ține în fața unei muțimi de susținători.
„Europa a impus restricţii draconice, iar cazurile au crescut, decesele au crescut. Gândiţi-vă la asta – draconice!” a spus Donald Trump în mitingul electoral din Michigan, un stat important în lupta pentru alegerile prezidențiale de mâine.
Sunt critici din partea unui lider criticat la rândul lui pentru că nu se ferește să organizeze adunări publice în contextul pandemiei. O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford a ajuns la concluzia că peste 30.000 de oameni s-au îmbolnăvit în mitingurile de campanie ale lui Trump.
Cu o zi înaintea alegerilor, Rear Clear Politics, o organizație care adună datele sondajelor, a făcut o medie la nivel național. Biden are un avans de 7,2% în fața lui Trump. Sondajul făcut de NBC și Wall Street Journal, de exemplu, îl arată pe Biden cu 52% versus 42%, Trump. Pentru România, SUA este un partener important. Politicienii români stau cu ochii pe rezultatele astea, iar unii dintre ei nu se tem să-și exprime alegerea.
Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL: „România rămâne un factor de stabilitate în regiune, pentru români faptul că vine o administrație democrată sau una republicana, nu se vor schimba radical lucrurile”
-Daca ați fi cetățean american cui i-ați da un vot? – „Sunt un om credincios, un om care merge la biserică, un om de dreapta și un veritabil creștin, ați ghicit”
Eugen Tomac, președintele PMP: „Personal, sunt un susţinător al lui Donald Trump fără reţineri, şi cred că în vremuri de criză şi situaţii excepţionale, e nevoie de oameni care au nevoie de curaj pentru a lua decizii extrem de grele, şi vedem că totuşi, a gestionat bine inclusiv tensiunile din societatea americană”