• Departamentul de Stat al SUA: nu este o manieră în care liderul unui stat înarmat nuclear trebuie să vorbească.
  • Donald Tusk, după discursul lui Putin: Occidentul să se trezească şi să se pregătească militar.
  • Văduva lui Navalnîi: Vladimir Putin este un „mafiot sângeros”.

Statele Occidentale au criticat amenințările nucleare ale lui Putin în cadrul discursului anual către națiune de joi. „Nu este prima dată când vedem o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Aceasta nu este o manieră în care liderul unui stat înarmat nuclear trebuie să vorbească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

Premierul polonez Donald Tusk a precizat că Occidentul trebuie să se trezească şi să se pregătească militar.

Cât de serioase sunt amenințările lui Putin?

Bugetul apărării a crescut ultima dată la peste 10% din PIB, de trei ori mai mare decât al SUA. Putin a trecut industria pe modul de război, a făcut deja o mobilizare de 300.000 de rezerviști și se spune că după alegeri va face o altă mobilizare. Este clar că se pregătește pentru ceva mult mai mare, și nu pregătește doar armata țării ci și economia. Este clar că se pregătește de un război la scară mare. Nu are nevoie de toate acestea pentru conflictul din Ucraina.

Recomandări

DUCESA SOPHIE VIZITEAZĂ UCRAINA
CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
NADAL SE CALIFICĂ ÎN TURUL PATRU LA MADRID
TRUMP MODIFICĂ DOBÂNDA DE REFERINȚĂ
MELONI CANDIDEAZĂ LA EUROPARLAMENTARE

Cum s-a văzut discursul la București?

Liderii de București au avut alte preocupări zilele aceastea. S-au tot certat în ultimul timp asupra vilei lui Iohannis. Nu au fost multe reacții de la București.

Citește și