• Oficialii de la Kiev au condamnat forțele ruse de acțiuni împotriva legii.
  • Rușii ar fi violat o femeie de față cu fiul acesteia.
  • Ministerul Apărării din Ucraina a spus că „lumea rusă” este plină de ilegalități.

Oficialii de la Kiev au spus că rușii au violat o femeie din Ucraina chiar de față cu fiul acesteia. Astfel de fapte nu au fost raportate pentru prima dată de când războiul a început.

Guvernul de la Kiev denunţă fapte groaznice în războiul purtat cu ruşii. „În Mariupol, ocupanţii au violat o femeie timp de câteva zile în faţa fiului ei de 6 ani”, a spus ministerul ucrainean al Apărării, adăugând că femeia „a murit din cauza rănilor”.

„Acesta nu este un film de groază. Viol, violenţă, crimă: asta înseamnă «lumea rusă»”, adaugă ministerul pe profilul său de Twitter.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

HRW, despre metodele de război ale armatei din Rusia: S-au folosit „mine interzise din 1997”

Rușii nu doar că abuzează sexual femei, dar încalcă și legea. HRW a aduc acuzații grave trupelor lui Putin.

„Se ştie că Rusia are noi modele de mine antipersonal care pot ucide şi mutila fără discernământ oameni pe o rază de 16 metri”, se arată într-un comunicat al asociaţiei internaţionale pentru drepturile omului care precizează că Ucraina nu deţine acest tip de mine.

„Ţările din întreaga lume trebuie să condamne cu fermitate utilizarea de către Rusia a minelor interzise în Ucraina”, adaugă Steve Goose, şeful de armament al HRW. „Aceste arme nu fac nicio diferenţă între combatanţi şi civili şi au lăsat o moştenire a morţii pentru anii următori”, a adăugat el, conform Mediafax.

Un tratat semnat în 1997 interzice utilizarea, producerea, depozitarea şi transferul acestor mine, însă Rusia nu se numără printre cele 164 de ţări care au adoptat tratatul. „Utilizarea de către Rusia a acestor mine sfidează în mod deliberat reglementările internaţionale împotriva utilizării acestor arme îngrozitoare”, conchide Goose.