• Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, va merge astăzi la Moscova, pentru a vorbi cu Vladimir Putin.
  • Acesta va apela la diplomație, pentru a-l convinge pe președintele Rusiei să nu atace Ucraina.
  • Olaf a spus că, în caz de război, va aplica sancțiuni grave Rusiei.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, va merge astăzi,15 februarie, la Moscova. Scopul vizitei sale este reprezentat de discuția pe care acesta o va purta cu Vladimir Putin în legătură cu posibilul război.

Luni, Olaf Scholz a mers la Kiev, vizita sa având un rol diplomatic. Acesta va purta discuții cu președintele Rusiei și va încerca să îl oprească din a începe posibilul război. Germania este cel mai mare partener comercial al Rusiei în Europa. Așadar, a avertizat că, dacă Ucraina va fi atacată, Rusia va avea de suferit.

Cancelarul a spus că va transmite mesajul Occidentului şi va susţine că sunt deschişi la dialog cu privire la preocupările de securitate ale Rusiei, dar că va impune sancţiuni dacă va invada Ucraina.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI
FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA

Suntem pregătiţi pentru sancţiuni de mare anvergură şi eficiente, în coordonare cu aliaţii noştri, a spus acesta luni, la Kiev, înainte de a se întoarce la Berlin, notează Reuters.

Acțiunile lui Olaf Scholz, puse în pericol de avertismentele față de Rusia

Avertismentele privind sancţiunile ar putea fi considerabile din partea Germaniei, partenerul comercial numărul unu al Rusiei în Europa şi cel mai mare consumator de gaze naturale ruseşti. Cu toate acestea, decizia ar putea limita şi acţiunile lui Scholz.

El a semnalat luna trecută că totul va trebui să fie discutat dacă va exista o intervenţie militară, atunci când a fost întrebat despre conducta Nord Stream 2 din Rusia în Germania. Scopul ei este acela de a aduce mai mult gaz rusesc în Europa de Vest, ocolind ţara tradiţională de tranzit, Ucraina.

Totuşi, cancelarul nu a promis că va opri Nord Stream 2 şi nici măcar nu a adus în discuţie conducta în legătură cu posibilele sancţiuni împotriva Rusiei, spre deosebire de preşedintele American, Joe Biden, care a declarat săptămâna trecută că va opri conducta dacă Rusia ar invada.

Rusia neagă intenţia de a invada, acuzând Occidentul, care a trimis un val de oficiali la Moscova şi Kiev, de isterie.