• Fiecare țară UE are un program de vot diferit.
  • Alegerile se desfășoară între 6 și 9 iunie.
  • 370 de milioane de oameni sunt așteptați la urne.

Alegerile parlamentare europene au început. Fiecare țară din UE are un program diferit.

Când votează fiecare țară din UE?

Alegerile încep astăzi în Olanda, cu voturi între 7:30 și 21:00. Estonia are votarea deschisă între 3 și 9 iunie, de la 9:00 la 20:00. În Irlanda se votează pe 7 iunie, între 7:00 și 22:00. Cehia are voturi pe 7 și 8 iunie, cu program diferit: 14:00 – 22:00 pe 7 iunie și 8:00 – 14:00 pe 8 iunie. Italia votează pe 8 și 9 iunie, cu program între 15:00 – 23:00 pe 8 iunie și 7:00 – 23:00 pe 9 iunie. Majoritatea țărilor, inclusiv Franța, Germania și Spania, votează pe 9 iunie. Programul variază, dar majoritatea secțiilor se deschid la 7:00 sau 8:00 și se închid între 18:00 și 20:00.

Ce alegem la acest scrutin european?

La alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, cetățenii Uniunii Europene vor alege 720 de membri ai Parlamentului European (europarlamentari).

Recomandări

NU SCAPI DE CANICULĂ
PUTIN ȘI KIM SEMNEAZĂ UN PACT
DAMON ȘI AFFLECK, ÎNTR-UN NOU FILM
POPOVICI IA AURUL!
CINE NE APARĂ?
FETELE SUNT MAI CREATIVE DECÂT BĂIEȚII

Numărul de europarlamentari aleși de fiecare stat membru este stabilit proporțional cu populația țării respective. Astfel, Germania va trimite cei mai mulți parlamentari la Bruxelles/Strasbourg – 96 de eurodeputați, în timp ce Luxemburg, Cipru și Malta vor avea câte 6 fiecare. România va avea 33 de reprezentanți în Parlamentul European.

Cum vor putea să voteze românii la aceste scrutinuri?

Românii votează pentru Parlamentul European, dar și pentru locale. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 7:00-22:00. România va avea 33 de reprezentanți în Parlamentul European. Cetățenii români pot vota oriunde se află în țară, pe liste suplimentare, dacă nu se află în localitatea de domiciliu sau reședință.

Vor fi organizate 915 secții de votare în străinătate, cele mai multe în țările cu comunități mari de români: Italia, Spania, Marea Britanie și Germania. Pentru a vota, românii din diaspora au nevoie de un act de identitate românesc valabil: carte de identitate, pașaport, etc. Pot vota orice cetățean român cu drept de vot care se află în străinătate în ziua alegerilor, fie că are domiciliul acolo sau este în vacanță/deplasare temporară. Votul se exprimă pe liste suplimentare, separat de alegătorii din țară. Românii din diaspora votează doar pentru europarlamentari, nu și pentru alegerile locale.

Citește și