- Reprezentanţii ONU anunţă că încă nu a fost stabilit numărul persoanelor decedate la Mariupol, în timpul războiului.
- Sunt peste 1.300 de decese confirmate, dar numărul final va fi mult mai mare, precizează cei de la ONU.
- De asemenea, rapoartele arată că mai mult de 2.000 de soldaţi ucraineni care au apărat oraşul au fost luaţi prizonieri de război.
În timpul bătăliei pentru Mariupol au avut loc „încălcări grave” ale legislaţiei internaţionale privind drepturile omului, a declarat Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.
Prezentând un raport privind situaţia din oraşul devastat, Michelle Bachelet a spus că „tragedia” este departe de a se fi încheiat şi că nu se cunoaşte încă întreaga amploare a distrugerilor.
Până în prezent, biroul ONU a verificat şi confirmat 1.348 de decese în rândul civililor, dar a avertizat că bilanţul final al victimelor este probabil „cu mii de morţi mai mare„.
Bachelet a mai spus că „ororile” provocate civililor din Mariupol vor lăsa „urme de neşters, inclusiv asupra generaţiilor viitoare”.
De asemenea, rapoartele arată că mai mult de 2.000 de soldaţi ucraineni care au apărat oraşul au fost luaţi prizonieri de război.
Mariupol a rezistat săptămâni întregi, în timp ce a fost bombardat aproape constant de forţele ruseşti, înainte de a fi cucerit luna trecută.