• Papa Francisc, argentinian la origine, a îndemnat câştigătoarea finalei Cupei Mondiale 2022, dintre ţara sa şi Franţa, să sărbătorească în umilinţă.
  • Suporter înfocat al clubului San Lorenzo din Buenos Aires Papa Francisc a spus că cea mai mare valoare nu este de a câştiga sau de a nu câştiga, ci de a juca curat.
  • Papa nu a făct vreun un pronostic, dar i-a îndemnat pe jucătorii francezi şi argentinieni să-şi ,,strângă mâna” la finalul meciului, indiferent de rezultat.

Papa Francisc, argentinian la origine, a îndemnat câştigătoarea finalei Cupei Mondiale 2022, dintre ţara sa şi Franţa, să sărbătorească în umilinţă, potrivit RFI.

„Gândurile noastre cele mai bune câştigătorilor, dar vă invit să trăiţi acest moment în umilinţă. Iar cei care vor pierde, să trăiască momentul cu bucurie„, a declarat Suveranul Pontif într-un interviu pentru televiziunea italiană Canale 5, care va fi difuzat diminică seară după finală, dar ale cărui extrase au fost făcute publice duminică la prânz.

Suporter înfocat al clubului San Lorenzo din Buenos Aires Papa Francisc a spus că cea mai mare valoare nu este de a câştiga sau de a nu câştiga, ci de a juca curat.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Papa nu ştie dacă poate urmări meciul și nici nu a făct vreun un pronostic, dar, potrivit sursei citate, i-a îndemnat pe jucătorii francezi şi argentinieni să-şi ,,strângă mâna” la finalul meciului, indiferent de rezultat.