• Parlamentarii care nu sunt din București primesc diurnă de 1.000 de euro pe lună
  • 7 parlamentari aleși pe listele de la București au domicilii în alte orașe
  • Deputatul Ovidiu Raețchi de la PNL a renunțat la diurna sa

Uite cum toacă parlamentarii români banii plătitorilor de taxe. Primesc suplimentar 1.000 de euro pe lună doar pentru că își declară domiciliul în alte orașe.

Cel puțin asta acuză deputatul USR Claudiu Năsui. El nominalizează 7 parlamentari aleși pe listele de la București, dar care locuiesc în afara orașului.

Asta înseamnă că ei primesc 1.000 de euro pe lună pentru cheltuielile cu transportul și cazarea ca să vină la Parlament și să-i reprezinte pe locuitorii Capitalei. Sunt aleși atât de la PSD cât și de la PNL sau Pro România. „Așa e legea”, se apără deputata Gabriela Podasca de la partidul lui Ponta.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Aşa prevede legea. Nu există nicio interdicţie să candidezi într-un judeţ unde nu ai domiciliul în acel judeţ. Dacă dl Năsui vrea să avem o dezbatere despre modificarea unui proiect în acest gen, nu cred că are nimeni nimic împotrivă, dar legea, în momentul de faţă, nu-ţi interzice acest lucru. Repet, nu am nicio proprietate în Bucureşti, nu am domiciliul în Bucureşti.” a spus Gabriela Podasca.

Așa e legea, dar deputatul Raețchi de la PNL a decis să renunțe la diurnă chiar acum când i-a apărut numele pe listă.

„Nu am avut niciodată și nu am o proprietate în București, altfel, sigur, putea fi considerat imoral. Oricum, am cerut deja ca suma să fie intreruptă, chiar nu vreau sa fiu asociat cu vreo șmecherie”, a spus Ovidiu Raețchi, deputat PNL.