- Partidul AUR intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat.
- Decizia formațiunii vine în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură.
- Sorin Lavric, senator AUR: „E singurul mod în care putem atrage atenţia”.
Sorin Lavric, senator al partidului AUR, a anunțat că că formațiunea politică intră în grevă parlamentară pe termen nelimitat, în semn de protest față de blocarea moțiunii de cenzură.
„Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”, a declarat Sorin Lavric.
„Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota”
De asemenea, Lavric, care esre și secretar al Senatului, a mai spus că senatorii AUR vor fi prezenți în plen, însă nu vor vota. Ulterior, aceștia vor protesta din nou la Camera Deputaților.
„Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15,00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat. Când va fi depusă vom înceta greva. Dar vă daţi seama că acum invocă pretextul aşteptării verdictului de la Curtea Constituţională şi nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, aşa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenţia”, a conchis Sorin Lavric.