- Ai putea obține pensie mai mare dacă muncești până la 70 de ani
- Raluca Turcan: Este o opțiune pentru a munci în continuare
- La stat nu va putea fi cumulată pensia cu salariul, la privat acest drept este păstrat
- 35.000 de bugetari primesc și pensie și salariu
- Stimulentul pentru reinserția părintelui crește de la 650 la 1.500 de lei
Ai putea obține pensie mai mare dacă alegi să muncești până la 70 de ani. Cel puțin asta este opțiunea pe care vrea să ți-o ofere Raluca Turcan.
Totodată bugetarii care cumulează pensia cu salariul trebuie să renunțe la una din sursele de venit. Excepțiile incluse în proiectul intrat în dezbatere publică sunt cadrele didactice, membrii Academiei Române și parlamentarii.
Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Acest drept lărgește un drept existent, practic conferind persoanei care se află în acest moment în pensie să poată sa opteze pentru muncă până la 70 ani. Persoanele care se află în această situație pot să solicite recalcularea pensiei în sistemul public cu o consecință directă a majorării punctului de pensie și a punctajelor anuale și obtinerea unei pensii mai mari.”
Urmează să crească și stimulentul de inserție pentru părinții care se întorc mai devreme de 6 luni din concediul de creștere al copilului.
Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Stimulentul de reinserție ajunge la 1.500 de la 650 de lei cât e acum. Este o sumă consistentă prin care părintele care optează să se întoarcă la muncă poate sa apeleze la servicii specializate pentru supravegherea și îngrijirea copilului.”