- Guvernul Orban a venit astăzi cu un proiect de relansare economică care se întinde pe 10 ani.
- Dacă ne uităm la alte state membre UE, care au lansat măsuri economice, planul lor este pe o perioadă mai scurtă de timp şi cu măsuri punctuale.
- Analiştii economici îţi spun că nu se pot lua aceleaşi măsuri economice în toate statele, pentru că ficare ţară vine cu propriul trecut economic.
- Mai mult, analiştii avertizează că alte ţări europene au venit cu un set restrâns de măsuri şi foarte bine structurat.
Planul Germaniei de relansare economică
Germania s-a numărat printre primele ţări din Uniunea Europeană care a venit cu un plan de relansare economică, după criza provocată de coronavirus.
Printre principalele măsuri se numără reducerea TVA-ului şi alocaţii mărite pentru copii.
Planul menit să stimuleze economia are un buget de 130 de miliarde de euro, bani ce vor fi folosiţi anul acesta, dar şi pe durata anului viitor.
Acest plan de relansare se adaugă uriaşului plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în punctul de vârf al pandemiei, ce a prevăzut ajutoare pentru firme şi miliarde de euro de împrumuturi.
Marea Britanie și planul său de redresare economică
Şi Marea Britanie pare să îşi contureze un plan de relansare economică. Boris Johnson a făcut publice ieri doar câteva dintre măsurile pe care le vor pune în aplicare.
Până acum, sectoarele în care se va investi masiv sunt educaţia şi sănătatea. 40 de spitale noi vor construi britanicii după ce au fost loviţi de pandemie. Premierul britanic a precizat tot ieri că ţara sa va veni cu un plan bine structurat cel mai probabil săptămâna viitoare.
„Investim masiv acum în educaţie, cu peste 14 miliarde de lire sterline, în învăţământul primar şi secundar până în 2023. Cu un nou program, desfășurat pe 10 ani, de construire a şcolilor începând de acum, cu un miliard de lire sterline pentru primele 50 de şcoli”, a declarat Boris Johnson, premierul Marii Britanii.
Relansarea economică la Madrid
Guvernul de la Madrid a anunţat că va subvenţiona cu bani sectorul turistic. Este, de altfel, şi cel care aduce cei mai mulţi bani la bugetul de stat. Astfel că va fi alocată suma de 2,5 miliarde de euro.
Franța și eforturile sale de redresare
În Franţa, preşedintele Emmanuel Macron a transmis că va face totul pentru a evita disponibilizările şi a păstra cât mai multe locuri de muncă, în pofida reducerii activităţilor. Acesta a dat asigurări că nu intenţionează să majoreze impozitele.
Specialiștii comentează planul de relansare economică înaintat de Guvernul Orban
„Nu putem să comparăm ceea ce vedem în acest plan prezentat astăzi cu ceea ce vedem la celelalte ţări. Pentru că celelalte ţări au în acest moment doar planul de revenire a economiei, care se referă strict la măsuri privind ajutorarea economiei să iasă din criza aceasta.
Germania a făcut cel mai coerent plan de relansare a economiei, însă Germania era într-o situaţie cu totul alta decât România. Dau un singur exemplu, şi anume în ultimii 3 ani de zile, Germania avea ascendent bugetar”, a explicat Constantin Rudniţchi, analist economic.
„În momentul de faţă, nicio ţară din lume, care deja a elaborat şi a pus în circulaţie programe de relansare economică sau de relaxare, nu a depăşit trei sau patru priorităţi. Dacă luăm ca exemplu Franţa, acolo sunt două priorităţi, pe care preşedintele Macron le-a spus.
Franţa va trebui să devină în viitor centrul dezvoltării noului tip de autoturism cu alt tip de carburant şi trebuie să devină centrul mondial al cercetării ştiinţifice în acest domeniu”, a declarat Mircea Coșea, profesor de economie.
- Catedrala din Monreale a devenit noua atracție turstică a Italiei. Ce o face atât de specială și diferită față de celelalte
- Japonia va permite vânătoarea de urși din cauza înmulțirii acestora
- Noua lege a Guvernului vietnamez privind accesarea rețelelor de socializare a adus multe critici. Utilizatorii sunt nevoiți să-și confirme identitatea
- 28 de persoane, inclusiv copii, au fost ucise în urma bombardamentelor israeliene din Gaza. Un atac devastator a avut loc asupra unei școli care adăpostea familii strămutate
- Ion Cristoiu: De ce de abia acum îl citesc pe Lenin de-adevăratelea