• Politologul rus Serghei Markov agită apele în Rusia și anunță că România intenționează să intre cu armata în Republica Moldova și Transnistria.
  • Planul României ar fi să anexeze Republica Moldova, asta în contextul atacului de astăzi de la Tiraspol, pe care Ucraina îl pune pe umerii FSB-ului rusesc.
  • „Expertul militar” susține că armata română a fost discolată deja în Moldova, iar grupul de atac se formează în curând, cu ajutorul Ucrainei și NATO.

Politologul rus Serghei Markov agită apele în Rusia și anunță că România intenționează să intre cu armata în Republica Moldova și Transnistria. „Expertul” anunță că România va ataca Moldova cu sprijinul NATO.

România, cu sprijinul NATO și cu participarea armatei ucrainene, intenționează să pună mâna pe Transnistria și să efectueze represiuni politice masive împotriva tuturor susținătorilor Rusiei. Acest lucru va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă. După operațiunea militară, România plănuiește să anexeze Moldova”, și-a exprimat Markov punctul de vedere, conform publicației Pravda.

Anterior, fostul ministru al Apărării al RDP, Igor Strelkov, a declarat, citând propriile surse, că România face pregătiri ascunse pentru capturarea Moldovei. Luni, 25 aprilie, Ministerul Securității de Stat al Transnistriei a fost atacat cu lansatoare de grenade, însă acest atac a fost pus de Ucraina pe seama agenților secreți ruși, care vor să creeze confuzie și pretexte pentru o eventuală invazie.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Rușii vorbesc în ultima perioadă despre modul în care rușii din zona Republicii Moldova sunt oprimați, însă acest lucru este o ficțiune. Cel mai probabil, subliniază experții militari, Rusia își găsește pretexte pentru noi „operațiuni speciale” care să îi ducă lui Vladimir Putin mai multă glorie în rândul populației.

„Controlul asupra Sudului Ucrainei este o altă ieșire către Transnistria, unde există și fapte de oprimare a populației de limbă rusă. Se pare că acum suntem în război cu întreaga lume, așa cum a fost în Marele Război Patriotic, toți. a Europei, întreaga lume a fost împotriva noastră. Și acum același lucru, nu le-a plăcut niciodată Rusia”, explica generalul rus Rustam Minnekaev.