Povestea trenului plecat din Mangalia care a ajuns la Timișoara după 30 de ore. Mărturia unei turiste din Germania

Cristinne locuiește în Germania, unde nu a mai întâlnit astfel de situații. A mai auzit de întârzieri de o oră, două, dar nu de 15. Acum a venit la Timișoara, unde trebuia să ajungă și verișoara ei din Constanța.

Cristinne Kisher: „Au așteptat ore în șir, trebuia să schimbe trenul, trenul nu funcționa, locomotiva nu funcționa, nimic nu funcționa.”

Prima problemă a apărut înainte de București. Din cauza furtunii, s-a rupt linia de contact de pe magistrala 800. După ore bune, trenul și-a reluat drumul. Dar problemele nu s-au oprit.

Citește și Barna, reacție în cazul ciocnirii trenurilor din Fetești: „S-ar putea face un film”

Pasager: Undeva pe la Roșiorii de Vede am stat în câmp, de la 1 noaptea, până la 9 dimineața. A doua oprire a fost unde înainte de Drobeta Turnu Severin, pe la ora 4 și am plecat aproape de ora 7. Nu puteam să plecăm pentru că erau 40 de grade și riscam să luăm foc sau ceva.

Pasager: Nu ne-au servit cu absolut nimic, decât cu apă. Nici nu am putut să mâncăm undeva, să ne oprim, să mâncăm ceva, un sandvici, nimic.

Pasager: Au fost probleme, au schimbat vagonul, au încercat. La un moment dat au adus unul și nu au reușit… și am stat.

Cel mai greu a fost pentru pasagerii cu copii. Nimeni nu le-a spus nimic și nu știau cât mai au de așteptat.

Pasager: A fost foarte greu, pentru că nu ai cu ce să ocupi timpul unui copil, în tren, 28 de ore. Doarme 8-9 ore, dar 20 de ore, ce să faci cu el în tren? Și nici nu am fost informați. Nimeni nu a știut ce se întâmplă, ce accident a fost, ce avarie a fost.

Exit mobile version