Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, joi seara, că restricțiile în București ar urma să fie aplicate de vineri seara, iar dacă Guvernul va decide că printre măsuri ar fi limitarea intrării și ieșirii din oraș, acest lucru se va aplica.

Prefectul Alin Stoica a spus că STB a făcut propuneri pentru mijloacele de transport în comun. Astfel, călătorii vor fi informați cu privire la obligativitatea purtării măști, păstrarea distanței.

„STB a făcut propuneri care vor fi supuse aprobării CMBSU pentru monitorizarea numărului de călători în timp real și cu forțele proprii pe care le iau și cu stabilirea fluxurilor de intrare / ieșire, să se intre prin ușa din față, să se iasă prin ușa din spate”, a spus prefectul Capitalei.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?

Întrebat la ce oră s-ar putea aplica restricțiile în Capitală, Stoica a spus că acestea vor intra în vigoare de vineri seara.

„Dacă măsura Guvernului va fi aceasta, de a restricționa ieșirea din București, da (se va restricționa – n.r.). Vom ieși doar în condițiile în care există necesitatea deplasării pentru a ajunge la locul de muncă, pentru a însoți persoane bolnave, pentru tratament. Sunt exceptate transporturile de mărfuri, de persoane”, a spus prefectul.

Prefectul a precizat că există baza legală de a închide operatorii economici care au abateri repetare în nerespectarea măsurilor dispuse în pandemie, până la 6 luni.

Noile restricții vor fi anunțate la finalul ședinței de Guvern de joi seara. Vineri dimineața este programată o ședință a Comitetului Municipal București pentru Situații de Urgență (CMBSU).