• Pierderea de către Johnson a sprijinului a mai mult de 40% din propriul partid a oferit laburiștilor un subiect de discuție.
  • După speculații cu privire la numărul de parlamentari conservatori care vor vota împotriva lui Johnson, cifra finală a celor care s-au răzvrătit împotriva lui a fost mai mare decât se așteptau.
  • Boris Johnson va ocupa în continuare funcția de prim-ministru al Marii Britanii.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a obţinut votul de încredere al Partidului Conservator şi va rămâne în funcţie, anunţă Comitetul 1922 din cadrul formaţiunii politice.

Premierul Boris Johnson a obţinut 211 voturi favorabile şi 148 de voturi împotrivă în rândul deputaţilor Partidului Conservator, astfel că rămâne preşedinte al formaţiunii politice şi prim-ministru.

„Pot raporta că au fost depuse în total 359 de buletine de vot (…), iar voturile în favoarea menţinerii încrederii în liderul Boris Johnson au fost 211, iar împotrivă au fost 148 de voturi. Prin urmare, pot anunţa că partidul are încredere în premier, a anunţat luni seară sir Graham Brady, preşedintele Comitetului 1922 din Partidul Conservator.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În pofida rezultatului care îi permite să rămână în funcţie, Boris Johnson se confruntă cu erodarea puternică a încrederii în Partidul Conservator. Rezultatul este mai slab decât cel obţinut în 2018 de premierul Theresa May, notează postul de televiziune Sky News.

Moţiunea de cenzură nu s-a referit doar la petrecerile din pandemie, ci şi la efectele Brexit şi la politicile generale ale Guvernului, a afirmat, înaintea votului, un politician conservator. „Nu este vorba doar de scandalul referitor la petreceri. Sunt problemele centrale, inclusiv cele în materie de azil şi imigraţie, încălcarea Protocolului Brexit în Irlanda de Nord”, a declarat deputatul conservator Jesse Norman. „Este necesară o nouă conducere a Partidului Conservator, o forţă unificatoare şi pozitivă”, subliniase Norman, denunţând inclusiv „centralizarea puterii” la Downing Street.

Angela Rayner, vicepreşedinte al Partidului Laburist (opoziţie), l-a criticat dur pe premierul conservator Boris Johnson, cerând crearea unei Comisii parlamentare pentru etică şi integritate, în contextul scandalului privind petrecerile organizate în pandemie în birouri guvernamentale.