Președintele turc Erdogan și soția sa, depistați cu Omicron, la întoarcerea din Ucraina

Sursă: AP
  • Președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan și soția sa, Emine, au anunțat sâmbătă că sunt infectați cu noua variantă a coronavirusului – Omicron.
  • Erdogan a călătorit joi în Ucraina, acolo unde a mediat un dialog între președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky și președintele Rusiei, Vladimir Putin.
  • Turcia a înregistrat vineri 111.157 de cazuri noi de COVID-19.

Președintele Turciei, Recep Tayyp Erdogan și soția sa, Emine, au fost depistați cu varianta Omicron a coronavirusului, potrivit unui mesaj transmis sâmbătă de liderul de stat al Turciei pe Twitter.

Erdogan a anunțat că, în urma testării, pe fondul apariției unor simptome specifice Covid-19, atât el, cât și soția sa au fost confirmați cu noua variantă Omicron. Acesta a transmis că, din fericire, boala se manifestă sub o formă ușoară, relatează CNN.

Ne vom continua munca acasă. Așteptăm cu nerăbdare rugăciunile voastre.”, se arată în mesajul de pe Twitter al președintelui Turciei.

Erdogan a efectuat joi o vizită în Ucraina, acolo unde a discutat cu președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky, în contextul actual al tensiunilor dintre Rusia și Ucraina.

Președintele Turciei a spus că a fost dispus să fie mediator între președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky și președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Erdogan a trimis mesajul după ce a apărut prin videoconferință la o ceremonie de deschidere a unui tunel din Istanbul, după ce și-a anulat apariția în persoană.

Turcia a înregistrat niveluri record de cazuri de COVID-19 în ultimele zile, cu 111.157 de cazuri raportate vineri de Ministerul Sănătății.