• UE este pregătită pentru un război de durată în Ucraina a declarat miercuri ministrul de externe suedez Tobias Billstrom.
  • El a adăugat că UE va continua să lucreze la sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei.
  • La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune împotriva Ucrainei.

Uniunea Europeană este pregătită pentru un război de durată în Ucraina şi va sprijini Kievul atât timp cât va fi necesar, a declarat miercuri ministrul de externe suedez Tobias Billstrom, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, potrivit Reuters.

În pofida încercărilor continue ale Rusiei de a ne diviza, unitatea din interiorul UE şi peste Atlantic este puternică. Uniunea Europeană este pregătită pentru un război îndelungat şi va continua să fie de partea Ucrainei cu sprijin umanitar, militar, economic şi politic atât timp cât va fi necesar” , a declarat Billstrom într-o conferinţă de presă la Stockholm.

El a adăugat că UE va continua să lucreze la sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei. Ca răspuns la continuarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi la gravitatea escaladării actuale a atacurilor împotriva civililor şi a infrastructurii civile, Consiliul UE a adoptat, la 16 decembrie 2022, un al nouălea pachet de sancţiuni.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Măsurile includ interdicţii privind exporturile de motoare de drone, exporturile de produse şi tehnologii cu dublă utilizare, investiţiile în sectorul minier, tranzacţiile cu Banca Rusă de Dezvoltare Regională şi furnizarea de servicii de publicitate, de cercetare de piaţă şi de sondare a opiniei publice. La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune nejustificată împotriva Ucrainei.