Teodor Meleșcanu a declarat, miercuri, că își va asuma prerogativele pe care le are până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei CCR, care admite că numirea sa în funcția de președinte al Senatului a fost nelegală. El a subliniat că nu exclude să candideze din nou pentru șefia Senatului.

„A fost admisă sesizarea. Având în vedere că este o premieră așteptăm considerentele CCR pentru a proceda în consecință. (….) Până la publicarea in MO, partea I, eu îmi asum în continuare prerogativele pe care le am. După publicare vom face tot ce este necesar pentru a găsi cea mai bună soluție în acest caz”, a spus Teodor Meleșcanu, în cadrul unei conferințe de presă, la Senat.

Întrebat dacă ia în calcul să candideze din nou pentru șefia Senatului, Meleșcanu a afirmat că vor exista consultări și că toate variantele sunt posibile.

„Vom vedea după ce se publică în Monitorul Oficial. O să avem consultări, vedem. Toate posibilitățile sunt deschise”, a subliniat Meleșcanu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Judecătorii Curții Constituționale au decis, miercuri, că Teodor Meleșcanu a fost ales nelegal în funcția de președinte al Senatului.

CCR a dezbătut, miercuri, sesizarea de neconstituționalitate a parlamentarilor ALDE, PNL, PMP, UDMR și a unor senatori neafiliați privind alegerea lui Teodor Meleșcanu în funcția de președinte al Senatului.

Teodor Meleșcanu a fost ales pe 10 septembrie 2019, la propunerea PSD, președinte al Senatului.

PSD va propune un candidat pentru șefia Senatului, după consultările din partid

PSD va face o propunere de candidat pentru șefia Senatului, după consultările din forurile de conducere ale partidului, având în vedere că CCR a decis, miercuri, că numirea lui Teodor Meleșcanu în fruntea forului legislativ nu a fost legală.

„PSD a luat act de decizia de astăzi a Curții Constituționale a României privitoare la procedura de numire a senatorului Teodor Meleșcanu în funcția de Președinte al Senatului României. PSD va veni cu o propunere pentru funcția de Președinte al Senatului după consultarea în forurile de conducere ale partidului”, potrivit mesajului transmis de PSD pe Facebook.