Primul convoi cu ajutoare ONU intră în Siria

Biroul Naţiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA) a declarat că convoiul trimis de ONU, format din şase camioane care transportau articole pentru adăposturi şi produse nealimentare, a trecut prin punctul de trecere Bab Al Hawa – singurul coridor de ajutor umanitar dintre Turcia şi Siria.

Operaţiunea de ajutor transfrontalier a ONU a fost restabilită astăzi. Ne simţim uşuraţi că putem ajunge la oamenii din nord-vestul Siriei în acest moment de urgenţă. Sperăm ca această operaţiune să continue, deoarece este o linie de salvare umanitară şi singurul canal scalabil”, a declarat Sanjana Quazi, şefa OCHA Türkiye.

Aproximativ 4,1 milioane de persoane depind deja de ajutorul umanitar în nord-vestul Siriei, aflat în cea mai mare parte sub controlul rebelilor.

Un înalt oficial umanitar a declarat anterior pentru CNN că eforturile de a ajuta oamenii din regiunile afectate de cutremur din Siria au fost incredibil de dificile”, deoarece punctele de trecere de-a lungul graniţei au fost distruse din cauza dezastrului.

În plus, în Siria, acest lucru se întâmplă în mijlocul unei zone de conflict”, a declarat Jan Egeland, secretarul general al Consiliului Norvegian pentru Refugiaţi.

Exit mobile version