Viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei, Alexandra Chirilă, a anunţat că a pus în dezbatere publică un nou regulament care prevede deschiderea curţilor şcolilor şi în afara orelor de curs pentru copii şi tineri.
Potrivit viceprimarului, proiectul a fost iniţiat în urma cererilor venite de la părinţi şi tineri elevi care simt nevoia de mai mult spaţiu.
„Părinţii au nevoie de locuri unde copiii să poată bate o minge fără să aibă grija traficului, iar tinerii de terenuri unde să poată juca un handbal, tenis, fotbal, baschet. Cum făceam noi când eram mici.
Cred că mai ales acum, când suntem după un an de pandemie şi restricţii, deschiderea curţilor şcolilor este o măsură care va ajuta la îmbunătaţirea calităţii vieţii în sector şi-l va face un sector mai prietenos cu copiii”, a scris Alexandra Chirilă pe Facebook.
Aceasta susţine că noul regulament a pus în consultare publică şi aşteaptă feedback din partea cetăţenilor.