• Alina Gorghiu și Iuliana Scântei vor mai multe femei în politică și propun ca partidele să fie finanțate în funcție de câte femei au.
  • Doar 82 din cei 466 de parlamentari români sunt femei.
  • Gabriela Firea este singura femeie din Guvernul Ciucă, în timp ce Rwanda are cele mai multe femei în Parlamentul Național.

Două femei reprezentative din PNL, Alina Gorghiu și Iuliana Scântei, propun ca partidele să primească bani de la stat în funcție de câte femei și tineri au.

Partidele care promovează femeile să primească buget dublu, raportat la numărul femeilor alese în Parlament. Proiectul de lege este depus la Senat, proiect care propune ca banii să se împartă astfel: 65% pentru mandatele din Parlament, 10% pentru numărul femeilor alese în Parlament, 20% pentru rezultatele locale și 5% pentru numărul femeilor alese în consiliile județene.

Poate nemulțumirile și ideea acestui proiect vin din perioada în care Florin Cîțu era la putere. Guvernul de atunci includea o singură femeie, Raluca Turcan, fostul ministru al Muncii. Nu că s-ar fi schimbat ceva în următorul guvern, cel al generalului Nicolae Ciucă. Vedem tot o singură femeie, Gabriela Firea, actualul ministru al tineretului și al familiei.

Recomandări

UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE

„Este un mesaj care vorbește despre cât de misogină este clasa politică românească și o spun cu relaxarea că, indiferent cât de supărat va fi un bărbat sau altul, va înțelege mesajul constructiv din spatele acestor inițiative.

Să nu uităm : femeile în România sunt la 51,1 % din populație. De ce să nu avem femei dacă populația feminină este mai mare decât cea a bărbaților. Menirea acestor legi este să îi facă să conștientizeze pe cei din conducerea partidelor politice că nu poți să faci politici publice sănătoase pentru educație, pentru sănătate, pentru grupuri vulnerabile, pentru persoane cu dizabilități cu bărbați.

E mult mai greu să-i faci pe bărbați să fie atenți la subiecte pe care o femeie le tratează cu dezinvoltură zi de zi în familie, acasă, la serviciu. Îmi pare rău că în 2022 trebuie să facem genul acesta de pledoarie pe care o făceau sufragetele acum nu știu câte zeci de ani, dar, în situația aceasta, suntem în România, cu o clasă politică ce, repet, suferă de misoginism”, a spus Alina Gorghiu, vicepreședinte PNL.

Viorica Dăncilă, una dintre acele femei care au gafat în timp ce se aflau la conducere

Fostului premier, Viorica Dăncilă, îi datorăm pierderea locului de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU, după ce a anunțat că România își mută ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim. Chiar dacă schimbarea nu a fost făcută, simplul anunț a supărat țările arabe.

O altă femeie politician este celebră pentru gafele sale. Maria Grapini, cea care a inventat o țară vorbind despre ”Letiția” – probabil „Letonia”. Nu doar la geografie a gafat, dar și la limba română și limba engleză… constant. România se află pe locul 94 în lume la numărul femeilor din Parlament.

La alegerile din decembrie 2020, în Parlament erau doar 82 de femei din 466. Stăm mai rău decât vecinii noştri din Bulgaria şi din Polonia. Pe primul loc în lume este Rwanda, cu 61% femei în Parlament. Cuba, pe doi, Emiratele Arabe stau pe trei, iar Statele Unite ale Americii sunt pe locul 67.

Femeile stiu să și inoveze. Din 74 de țări analizate, România este pe 6 în topul cu cele mai multe femei inventator. Topul este condus de Cuba, urmată de Filipine și Portugalia.