- Radu Sava are 29 de ani, iar lunar îi intră în cont aproximativ 7000 de lei.
- PSD propune, din nou, impozitarea progresivă.
- Consultantul fiscal Emilian Duca te învaţă să ocoleşti impozitarea progresivă.
Radu Sava are 29 de ani şi îi intră în cont în jur de 7000 de lei în fiecare lună, de la compania americană pentru care lucrează.
E posibil ca, fiind un venit peste media din România, salariul lui Radu să fie supraimpozitat. Este ceea ce propune Marcel Ciolacu, liderul PSD, care a primit deja sprijinul lui Victor Ponta.
Ideea impozitării progresive a tot fost promovată de partidele politice de la noi, în special în preajma campaniilor electorale, ca să atragă electoratul cu venituri mici.
Consultantul fiscal Emilian Duca te învaţă să cum să întorci în favoarea ta planul prin care politicienii vor să te penalizeze pentru că ai venituri mari.
„Practic, nu ăsta este şi scopul pentru care lucrăm? Adică să ne dăm cât mai mult interesul să câştigăm cât mai bine ca s-avem un trai cât mai bun.
Adică, practic, asta înseamnă toată motivaţia capitalistă până la urmă. Eu de ce să-mi bat capul să câştig, să am un salariu cât mai mare dacă ştiu că statul o să-mi ia din ce în ce mai mulţi bani”, spune Radu Sava.
„Nu mi se pare ok, din ce cauză, atunci când îţi găseşti un job bun îţi faci şi planuri pe termen lung şi orice măsură dintr-asta luată necomformă, te afectează, clar”, spune un bărbat.
„Veniturile mai mari vor fi expuse, ceea ce fără îndoială că îi va îndruma pe mulţi dintre cei care sunt profesionişti în domeniu să înceapă o activitate antreprenorială, care are avantaje şi dezavantaje, dar din punct de vedere fiscal ar putea să se dovedească mai avantajoasă. Firmă care are un nivel de impozitare ceva mai redus, dacă ne raportăm la dividente, impozitul pe divident este de 5%”, explică Emilian Duca, consultant fiscal.