- Elveţianii au aprobat o înăsprire a regulilor privind interzicerea publicităţii pentru tutun.
- Textul inițiativei populare cere interzicerea tuturor formelor de publicitate care ajung la minori.
- Publicitatea la ţigări şi la alte produse din tutun va fi interzisă peste tot, de la panouri publicitare la reclame la TV, iar sponsorizările de evenimente nu vor fi permise.
Elveția a aprobat, duminică, o înăsprire a regulilor privind interzicerea publicităţii pentru tutun. La urne, 56,6% dintre alegători au votat în favoarea iniţiativei intitulată „Da protejării copiilor şi adolescenţilor de publicitatea la tutun”.
Textul, care a obţinut o majoritate de 15 cantoane din 26, cere, în special, interzicerea tuturor formelor de publicitate care ajung la minori.
„Suntem foarte fericiţi întrucât copiii pot fi protejaţi eficient de publicitatea la tutun în viitor”, a spus Liga Elveţiană a Cancerului.
Când vine vorba de publicitatea produselor din tutun, Elveţia este, în prezent, mai permisivă decât marea majoritate a ţărilor europene. De asemenea, ţara a semnat doar convenţia-cadru a OMS privind controlul tutunului, dar este printre puţinele ţări europene care nu au ratificat-o.
Nu este o coincidenţă faptul că giganţii tutunului, Philip Morris, Japan Tobacco International şi British American Tobacco, au sediul în Elveţia.
Textul aprobat duminică urmăreşte extinderea interdicţiei asupra oricărei forme de publicitate care ajunge la minori şi, prin urmare, şi publicităţii adresate, în primul rând, adulţilor, dar la fel de accesibile tinerilor.
Prin urmare, publicitatea la ţigări şi la alte produse din tutun va fi interzisă peste tot, de la panouri publicitare la reclame la TV, iar sponsorizările de evenimente nu vor fi permise. Doar promoţia destinată adulţilor va rămâne permisă, prin e-mail sau fluturaşi, devenind invizibilă pentru cei mai mici.
Lansată de numeroase organizaţii din sectorul sănătăţii, iniţiativa s-a opus guvernului, care a considerat interdicţia prea extinsă.
Tot duminică, elveţienii au respins alte trei subiecte ale referendumului la nivel federal. Iniţiativa populară de a interzice experimentele pe animale şi pe oameni a suferit o înfrângere clară, cu o avalanşă de opinii (79,1%).
De asemenea, a fost respinsă de 63% dintre alegători şi modificarea legii pentru desfiinţarea uneia dintre taxele de timbru în vigoare. În cele din urmă, pachetul de măsuri în favoarea presei, aprobat de Parlament pentru a ajuta sectorul să facă faţă colapsului veniturilor din publicitate, a fost respins de 54,6% dintre alegători.