- Decana de vârstă a suveranilor din Europei, internată în spital pentru o operaţie la spate.
- Moştenitorul şi alţi membri ai familiei regale o vor înlocui.
- În urmă cu câteva zile, regina îşi amintea întâlnirile cu Putin: „Nu am văzut niciodată ochi mai reci”.
Decana de vârstă a suveranilor din Europei, internată în spital pentru o operaţie la spate. Moştenitorul şi alţi membri ai familiei regale o vor înlocui. În urmă cu câteva zile, regina îşi amintea întâlnirile cu Putin: „Nu am văzut niciodată ochi mai reci”.
Consiliul de Stat din Danemarca se întruneşte astăzi la Palatul Regal din Amalienborg. De mâine, decanul regalităţii europene, Regina Margrethe a Danemarcei, în vârstă de 82 de ani – după moartea Elisabetei a II-a, cel mai bătrân conducător din Europa – va suferi o delicată intervenţie chirurgicală la spate.
În urmă cu câteva zile, suverana daneză îşi amintise dubla întâlnire, cu ocazia vizitelor de stat în Rusia, cu preşedintele Vladimir Putin, declarând: „Îmi amintesc faptul că mă gândeam că nu era deloc o persoană plăcută. N-am mai văzut ochi atât de reci în toată viaţa mea”.
Cât despre operaţia la care se supune acum, „de ceva timp, Majestatea Sa este afectată de probleme la spate, iar situaţia s-a înrăutăţit în ultima perioadă. După consultarea specialiştilor de la Rigshospitalet, Regina a decis să se supună unei intervenţii chirurgicale extensive”, a comunicat Casa Regală Daneză, anunţând că regina a decis să se încredinţeze specialiştilor de la Rigshospitalet din Copenhaga.
Suveranul va rămâne apoi internat mai mult timp pentru recuperare. Angajamentele regale şi îndatoririle instituţionale vor fi preluate de către Prinţul Moştenitor Frederick şi de soţia sa, Prinţesa Mary.
Au şi alţii probleme. Regele Suediei a suferit astăzi o intervenţie chirurgicală la inimă, care, potrivit medicilor, ar fi avut succes. În timp ce bătrâna fostă regină a Olandei, Beatrice, în vârstă de 85 de ani, a fost şi ea operată, având probleme la încheietură, după ce s-a accidentat pe pârtiile de schi.