• În timpul unei întrevederi cu Narendra Modi al Indiei, în marja summitului de securitate din Uzbekistan, Vladimir Putin a declarat că dorește să pună capăt conflictului din Ucraina ,,cât mai curând posibil” , fără a preciza cum.
  • Preşedintele rus susţine că Ucraina este cea care refuză negocieze cu Rusia.
  • Cei doi lideri vor discuta despre „modul de a avansa pe calea păcii” , a completat premierul indian.

Vladimir Putin i-a spus vineri premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, afirmând totodată că înţelege „îngrijorările” Indiei pe această temă, scrie Reuters.

Cunosc poziţia dumneavoastră cu privire la conflictul în Ucraina, îngrijorările dumneavoastră pe care le exprimaţi frecvent. Vom face totul pentru a-l termina cât mai repede posibil” , a declarat Putin într-o discuţie purtată vineri în cadrul summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) la Samarkand (în Uzbekistan).

Preşedintele rus susţine că Ucraina este cea care refuză negocieze cu Rusia.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Din păcate, pur şi simplu partea adversă – liderii Ucrainei – a refuzat orice proces de negociere şi a indicat că vrea să-şi atingă obiectivele pe cale militară, pe câmpul de luptăa afirmat Putin.

Preşedintele rus l-a asigurat pe premierul indian că-l va ţine la curent cu evoluţia conflictului din Ucraina, adăugând că relaţiile dintre India şi Rusia „se dezvoltă” şi că cele două ţări au un „parteneriat strategic„.

Nu este timpul pentru războaie

Premierul indian Narendra Modi a ţinut să sublinieze în discuţia cu Vladimir Putin că acum „nu este timpul pentru războaie” .

Excelenţă, ştiu că nu este timpul pentru război” , a declarat Modi, adresându-i-se lui Vladimir Putin la Samarkand, în debutul primei lor întrevederi tete-a-tete de la invazia Rusiei în Ucraina la 24 februarie, potrivit imaginilor difuzate de serviciul public de televiziune indian Doordashan.

Tododată, şeful guvernului indian a subliniat importanţa „democraţiei, diplomaţiei şi dialogului” ca instrumentele necesare pentru soluţionarea disputelor.

Cei doi lideri vor discuta despre „modul de a avansa pe calea păcii” , a completat premierul indian.

„Trebuie să ajungeţi la pace în viitor” , a spus Modi şi a salutat posibilitatea de „a lua cunoştinţă îndeaproape” de poziţia lui Putin în această privinţă.

India s-a abţinut să condamne explicit invazia rusă în Ucraina, care a dus la o creştere vertiginoasă a preţului la petrol şi la alte produse de bază.

New Delhi consideră Moscova drept un „pilon esenţial” al politicii externe indiene datorită „parteneriatului său strategic” pentru securitatea sa naţională.

Afirmaţiile premierului indian intervin la numai o zi după ce preşedintele rus a recunoscut că China, principalul aliat al Rusiei, are anumite ,,îngrijorări” privind conflictul din Ucraina.