Putin: Lumea nu ar fi fost în pragul celui de-al Treilea Război Mondial chiar dacă am fi scufundat distrugătorul britanic

Putin şi-a ţinut conferinţa anuală. Au fost 3 ore și 42 de minute, timp în care Vladimir Putin a răspuns la aproape 70 de întrebări ale rușilor, din cele aproape 2 milioane primite. A vorbit despre vaccinarea obligatorie, creșterea prețurilor, tensiunile dintre Ucraina și Rusia dar și despre nava de războia britanicilor care a navigat lângă coasta Crimeei anexată de Rusia.

Nava britanică de război despre care Rusia spune că a intrat ilegal în apele sale teritoriale lângă Crimeea a recurs la acest gest pentru a vedea cum reacționează forțele rusești, a spus, miercuri, liderul de la Kremlin, în timpul conferinței anuale cu publicul, scrie Reuters.

Rusia a convocat-o pe ambasadoarea Marii Britanii la Moscova după incident. Țara susține că HMS Defender a intrat în apele sale teritoriale, însă Marea Britanie și mare parte a lumii consideră că apele aparțin Ucrainei.

Rusia a anexat Crimeea de la Ucraina în 2014. „A fost o provocare, bineînțeles“, a precizat Putin.

Însă chiar dacă am fi scufundat distrugătorul britanic lângă Crimeea, e puțin probabil că lumea s-ar fi aflat în pragul celui de-al Treilea Război Mondial“, a mai spus el.

Vladimir Putin: „Ucrainenii și rușii sunt un singur popor

„Nu cred că poporul ucrainean este neprietenos. Cred că, în general, ucrainenii și rușii sunt un singur popor. Actuala conducere a Ucrainei este în mod clar neprietenoasă cu Rusia. Nu aș dori să exclud o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar trebuie să ne dăm seama dacă avem ceva de discutat. La ce bun să mă întâlnesc cu Zelenski dacă el şi-a abandonat ţara unui control total din străinătate? Problemele cheie privind Ucraina sunt decise, nu la Kiev, ci la Washington, și, parțial, la Berlin și Paris“, a mai spus Putin.

Declarațiile lui Putin vin după ce Rusia a amenințat joi Marea Britanie că va bombarda distrugătorul britanic HMS Defender dacă se mai apropie de zona Crimeei.

Exit mobile version