- Rusia va distruge sistemele de apărare antiaeriană Patriot dacă SUA le va furniza Ucrainei, a declarat Vladimir Putin.
- Președintele a spus că Ucraina nu are deocamdată aceste sisteme.
- Putin a declarat joi reporterilor că „Patriot este un sistem destul de învechit”.
Rusia va distruge sistemele de apărare antiaeriană Patriot dacă SUA le va furniza Ucrainei, a declarat duminică președintele rus Vladimir Putin la televiziunea Rossiya-1.
„Bineînțeles că le vom distruge, 100%!”, a spus el în interviul acordat jurnalistului Pavel Zarubin la Moscova. Președintele a spus că Ucraina nu are deocamdată aceste sisteme, scrie TASS.
Putin a declarat joi reporterilor că „Patriot este un sistem destul de învechit” și că se va găsi un „antidot” pentru aceste sisteme. Pe 21 decembrie, președintele ucrainean Vladimir Zelenski s-a deplasat la Washington la invitația președintelui american Joe Biden.
În timpul vizitei sale, SUA au anunțat un nou pachet de asistență în valoare de 1,85 miliarde de dolari. Acesta a inclus pentru prima dată sistemul de apărare antiaeriană Patriot, care are un lansator pe un șasiu de camion, un radar și o stație de control.