• Boris Johnson a indus în eroare, în mod intenționat, Parlamentul în legătură cu încălcarea restricțiilor instituite în timpul pandemiei COVID-19 în perioada în care a condus Cabinetul de la Londra.
  • Mai mult, acțiunile sale au însemnat ,,o închidere deliberată a minții sau cel puțin un comportament nesăbuit”, susține un raport.
  • În vârstă de 58 de ani, Boris Johnson și-a dat demisia din Parlamentul britanic, după ce a fost informat de către Comisie că va fi sancționat.

Fostul premier britanic Boris Johnson a indus în eroare, în mod intenționat, Parlamentul în legătură cu încălcarea restricțiilor instituite în timpul pandemiei COVID-19 în perioada în care a condus Cabinetul de la Londra. Mai mult, acțiunile sale au însemnat ,,o închidere deliberată a minții sau cel puțin un comportament nesăbuit”, susțin autorii raportului elaborat de o comisie a Parlamentului britanic.

În apărarea sa, fostul prim-ministru a catalogat remarcile referitoare la comportamentul său drept ,,antidemocratice” și ,,deranjante”, scrie ANI News, conform CNN.

Comisia pentru Privilegii din Parlamentul britanic a investigat timp de 14 luni comportamentul lui Boris Johnson în scandalul ,,Partygate”. Este vorba despre o serie de petreceri cu alcool, organizate în biroul său, prin încălcarea restricțiilor stricte impuse de Guvernul de la Londra în perioada pandemiei COVID-19.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI

Autorii raportului au avut ca obiectiv să stabilească dacă Boris Johnson a mințit Parlamentul în legătură cu petrecerile la care a fost acuzat c-ar fi participat, deși știa că încălca restricțiile aplicate pentru a limita răspândirea COVID-19, în acea perioadă.

De asemenea, comisia ce investighează incidente legate de nesupunere a parlamentarilor a evidențiat că Boris Johnson i-a mințit atât pe membrii acesteia, cât și pe cei ai Camerei Comunelor, a recomandat ca fostului premier să i se refuze permisul de intrare în Parlament pentru foști deputați.

Boris Johnson, despre raportul Comisiei pentru Privilegii: ,,Este o prostie”

În vârstă de 58 de ani, Boris Johnson și-a dat demisia din Parlamentul britanic, după ce a fost informat de către Comisie că va fi sancționat.

Fostul premier a catalogat comisia formată din șapte membri, atât din tabăra conservatorilor aflați la putere, cât și din parlamentari de opoziție, drept un ,,tribunal cangur”. Mai mult, și-a acuzat rivalii politic că l-au alungat printr-o ”vânătoare de vrăjitoare”.

Printre alte constatări, raportul mai evidențiază că, dacă Johnson nu ar fi demisionat, membrii comisiei ,,ar fi recomandat ca el să fie suspendat din serviciul Camerei timp de 90 de zile pentru sfidări repetate și pentru că a încercat să submineze procesul parlamentar” .

Johnson a criticat concluziile raportului, pe care le-a catalogat drept ,,antidemocratice”.

,,Este o prostie. Este o minciună. Pentru a ajunge la această concluzie deranjantă, comisia este obligată să spună o serie de lucruri care sunt în mod evident absurde sau contrazise de fapte” .

Demisia lui Johnson a dus la declanșarea de alegeri parțiale în circumscripția sa din suburbia Londrei, care este o țintă principală pentru Partidul Laburist din Opoziție. De asemenea, alți doi parlamentari conservatori au demisionat în ultimele zile.

Citește și

Cum explică The Weeknd scenele de sex din serialul „The Idol”. Fanii le consideră „o tortură pornografică”

VIDEO. Un belgian și-a înscenat propria moarte și și-a organizat singur înmormântarea: „Am vrut să le dau o lecție”

FOTO. De la fortăreață la închisoare, iar acum atracție turistică. Cetatea veche de 1.000 de ani din vârful orașului Mont Saint-Michel