• Occidentul a anunţat primele sancţiuni la adresa Moscovei, după ce Rusia a invadat Ucraina, recunoscând independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk.
  • Sancţiunile vizează accesul Moscovei la pieţele financiare internaţionale, două mari bănci ruseşti, precum şi oligarhi ruşi.
  • De asemenea, autorizarea gazoductului Nord Stream II a fost suspendată.

Agresiunea lui Vladimir Putin la adresa Ucrainei seamănă cu cea a lui Hitler din Polonia, declară eurodeputatul Rareş Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL.

El comentează la RFI sancţiunile dictate de Occident împotriva Rusiei şi spune că „este un test pe care dacă cele 27 de state din UE, de asemenea NATO şi SUA îl trec cu brio, vom fi mult mai puternici”.

Occidentul a anunţat primele sancţiuni la adresa Moscovei, după ce Rusia a invadat Ucraina, recunoscând independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, iar Vladimir Putin a trimis aşa-zisele trupe ruseşti de menţinere a păcii în cele două zone. Sancţiunile vizează accesul Moscovei la pieţele financiare internaţionale, două mari bănci ruseşti, precum şi oligarhi ruşi. De asemenea, autorizarea gazoductului Nord Stream II a fost suspendată.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE

Rareș Bogdan: Putin a depășit orice limită a raționalului

Rareş Bogdan explică ce rezolvă aceste sancţiuni la adresa Rusiei: „Practic, sunt o parte din pachetul de sancţiuni pregătite. Vor fi patru etape de sancţiuni la adresa Rusiei. Sancţiunile au fost discutate atât la nivelul Parlamentului European, la sesiunea de la Strasbourg de săptămâna trecută, cât şi la nivelul Comisiei Europene şi al Consiliului şi de asemenea, am văzut sancţiunile enunţate aseară de preşedintele Biden. Sunt sancţiuni care urmăresc pe de o parte să izoleze Rusia, din punct de vedere financiar-economic şi să pună presiune, pentru a opri acest tăvălug extrem de periculos revizionist (…). Este un joc la care este testată inclusiv funcţionarea şi reacţia atât a NATO, cât şi a UE, este un test pe care dacă cele 27 de state din UE, de asemenea NATO şi SUA îl trec cu brio, vom fi mult mai puternici. Se aşteaptă ca sancţiunile să meargă până la scoaterea din sistemul bancar internaţional a tuturor tranzacţiilor venite dinspre Federaţia Rusă, de asemenea, blocarea conturilor nu doar a unor oligarhi, inclusiv din Belarus, ci a tuturor proprietăţilor şi conturilor cetăţenilor ruşi în afara Rusiei”.

Eurodeputatul PNL compară invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin cu invadarea Poloniei de către Hitler: „Agresiunea lui Putin seamănă foarte mult, din păcate, cu agresiunea lui Hitler la adresa Poloniei din 1 septembrie 1939, practic, actul care a declanşat al Doilea Război Mondial. Atunci, prin cele trei corpuri de armate, Hitler a intrat în Polonia, fiind sprijinit apoi de un corp mai mic din Slovacia şi de intrarea a aproximativ un milion de ruşi în zona estică a Poloniei. Situaţia se repetă (…). Occidentul şi UE şi NATO joacă testul prin care se dovedesc eficiente sau dovedesc că un individ care a depăşit orice limită a raţionalului poate să ţină în şah şi să agreseze două organisme internaţionale”.