Reacția acidă a lui Marcel Ciolacu, după evacuarea Spitalului Foișor: „Este criminal ceea ce faceți!“

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi cere președintelui Klaus Iohannis să îi dea afară pe „incompetenți”, spunând, despre evacuarea Spitalului „Foișor”, de vineri noaptea, că „este criminal”.

Este criminal ceea ce faceți! Și ar trebui să înfundați pușcăriile, nu să ieșiți la televizor să explicați inexplicabilul! Ați mințit atât de mult pentru a vă ascunde prostia, hoțiile și nepăsarea până ați ajuns să scoateți oamenii, noaptea, din spitale! Pentru că luni de zile nu ați făcut nimic! Doar v-ați încurcat în propriile minciuni! Iohannis, dă-ți afară incompetenții! Numește pe cineva capabil să salveze viețile românilor, nu să îngroape cât mai mulți români!”, spune Ciolacu, pe Facebook.

Spitalul Foișor din București devine spital COVID, pacienții non-COVID fiind mutați în alte unități spitalicești vineri seara. Ordinul de evacuare a spitalului a fost transmis în cursul zilei, spune Raed Arafat, fără a preciza ora.

Exit mobile version