- Președintele maghiar a comparat anexarea Crimeei cu pierderea Transilvaniei.
- Orban: „Este o declarație belicoasă, care nu are nicio legătură cu realitatea istorică”
Președintele Camerei Deputaților, liderul PNL Ludovic Orban, a declarat, marți seara, că declarația președintelui Ungariei, János Áder, care a comparat anexarea Crimeei de către Rusia cu Tratatul de la Trianon – este „o jignire” și, în mod normal, nu trebuie lăsată fără răspuns.
„Este o declarație belicoasă, care nu are nicio legătură cu realitatea istorică și care a fost făcută într-un cadru total nepotrivit. Să faci o legătură între anexarea Crimeei de către Rusia și o decizie pe baza voinței populare pe baza contextului de la sfârșitul războiului este o jignire”, a afirmat Ludovic Orban.
Întrebat dacă ar trebui să existe o reacție de la București, liderul PNL a răspuns: „În mod normal o astfel de declarație nu trebuie lăsată fără răspuns”.