• Emmanuel Macron a anunțat că Franța este pregătită să trimită trupe la misiunile NATO din România.
  • Nicolae Ciucă spune că acest gest este o dovadă de fraternitate față de România.
  • Președintele francez consideră că este necesară consolidare autonomiei în domeniul apărării.

Nicolae Ciucă salută declaraţia lui Emmanuel Macron privind disponibilitatea Franţei de a participa la prezenţa militară a NATO în România şi spune că este o dovadă de fraternitate.

„Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, anunţă deschiderea ţării sale pentru consolidarea flancului estic al NATO în România. Salut călduros această dovadă de fraternitate în contextul Parteneriatului nostru Strategic”, scrie, joi, pe Facebook, Nicolae Ciucă.

Franţa este pregătită să contribuie cu trupe la misiunile NATO din Europa de Est, inclusiv în România, a declarat miercuri preşedintele Emmanuel Macron, într-un discurs rostit la un comandament militar.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„Este vorba de contribuţia armatei noastre la echilibrul din Europa. Am continuat să desfăşurăm efective militare pentru securitatea partenerilor europeni, în cadrul misiunilor NATO, în ţările baltice, şi vom continua să facem acest lucru; chiar am indicat disponibilitatea noastră de a merge mai departe; în cadrul NATO, ne angajăm să participăm la noi misiuni, pentru a ne asuma toate responsabilităţile, în cadrul misiunilor de tipul consolidării prezenţei militare avansate, în special în România, dacă se va decide”, a declarat Emmanuel Macron.

Anterior, în discursul din plenul Parlamentului European, la Strasbourg, Emmanuel Macron a pledat pentru un dialog sincer cu Rusia şi a evidenţiat necesitatea ca Uniunea Europeană să îşi consolideze autonomia în domeniul apărării.

„Următoarele săptămâni trebuie să ne permită să realizăm o propunere europeană în sensul construirii unei noi ordini în materie de securitate şi stabilitate”, a afirmat Emmanuel Macron, în contextul în care Franţa deţine Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene. „Europa trebuie să construiască în sfârşit o ordine a securităţii colective pe continentul nostru. Este necesară reînarmarea strategică a Europei, în calitatea de putere a păcii şi echilibrului”, a subliniat Emmanuel Macron.