Reacția premierului Nicolae Ciucă: „Tranziția la guvernare trebuie să se producă rapid”

Premierul României și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat într-o postare pe contul său de Facebook că partidul pe care îl conduce a sesizat riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetățenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. „Acesta a fost și motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului și evitarea unor discuții pe funcții și persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale românilor”.

Soluția pentru solicitările sindicatelor din educație este inclusă în legea salarizării unitare, spune premierul. „În consecință, PNL reiterează că Ministerul Muncii are toată susținerea coaliției pentru a realiza legea salarizării unitare și reforma pensiilor speciale, într-un timp cât mai scurt”. Liberalii doresc ca nemulțumirile cadrelor didactice să fie soluționate în scurt timp și la fel și în cazul pensiilor speciale, a precizat Ciucă.

Premierul spune că trecerea la noua guvernare trebuie să se producă urgent, fără vreo pauză sau greșeală, astfel încât sa fie menținut un echilibru al guvernării. „Doar cu seriozitate si responsabilitate putem depăși acest moment și asigura o guvernare funcțională pe mai departe”. Mâine, la ora 12:00, premierul Ciucă a convocat o întâlnire cu sindicatele, la Guvern, pentru discuții.

Conform acordului semnat în 2021, la înființarea Coaliției, PSD, PNL și UDMR trebuie să facă schimb de ministere și premier în data de 25 mai 2023. Mai exact, primul candidat la funcția de prim-ministru, Nicolae Ciucă, va avea mandat până pe data de 25 mai 2023, iar cel de al doilea candidat, din partea PSD, până la alegerile din 2024.

Citește și:

Exit mobile version