• Comisia Europeană a prezentat miercuri un pachet legislativ masiv pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale UE cu cel puțin 55% până la sfârșitul anului 2030, un efort colosal și drastic care va transforma ireversibil toate sectoarele economice.
  • Pachetul „Fit for 55”, care transpune în legislaţie obiectivele Green Deal privind neutralitatea climatică a Europei, este așteptat să provoace un „tsunami industrial” – de la sectorul auto, aviatic și transport maritim, până la modul în care ne încălzim casele.
  • De exemplu, energia regenerabilă, cum ar fi energia eoliană, va înlocui treptat cărbunele în multe țări din UE.
  • Mai mult, UE vrea ca până în 2035 să nu mai fie vândute mașini pe benzină și motorină.

Planul „Fit For 55” al Uniunii Europene prevede o serie de măsuri legislative privind schimbările climatice, menite să împingă țările membre spre obiectivul de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, scrie BBC.

Propunerile vor trebui aprobate de toate cele 27 de state membre și de Parlamentul UE, fiind de așteptat ca propunerile să fie supuse unor luni de negocieri.

Printre propuneri se numără planuri de taxare a combustibilului pentru avioane și de interzicere vânzării de mașini pe benzină și motorină până în 2035.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Potrivit AFP, planul a declanșat lupte interne serioase în cadrul Comisiei Europene în timpul ultimelor ajustări.

„Acționând acum, putem face lucrurile altfel și putem alege o cale mai bună, mai sănătoasă și mai prosperă pentru viitor. Este sarcina generației noastre [de a asigura] bunăstarea nu numai a generației noastre, ci și a copiilor și nepoților noștri. Europa este pregătită să deschidă calea”, a declarat miercuri președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Facturile și costul zborurilor ar putea crește

Este probabil ca măsurile propuse de Comisia Europeană să crească facturile de încălzire a gospodăriilor, precum și costul zborurilor în UE. Oamenii vor avea la dispoziție asistență financiară pentru a instala izolații și pentru a face alte modificări pe termen lung în locuințele lor.

„Vom cere mult de la cetățenii noștri. Vom cere, de asemenea, foarte mult industriilor noastre, dar o facem pentru o cauză bună. O facem pentru a da omenirii o șansă de a lupta”, a declarat Frans Timmermans, șeful politicii climatice a UE.

Se așteaptă, de asemenea, opoziție din partea unor lideri din industrie, cum ar fi companiile aeriene și producătorii de autovehicule, precum și din partea statelor membre din est care se bazează foarte mult pe cărbune.

Un diplomat UE a declarat pentru Reuters că succesul pachetului va depinde de capacitatea sa de a fi realist și echitabil din punct de vedere social, fără a destabiliza economia.

„Scopul este de a plasa economia la un nou nivel, nu de a o opri”, a spus acesta.

Ce măsuri conține pachetul „Fit for 55”

Măsurile, prezentate ca fiind cel mai ambițios plan al UE de până acum pentru combaterea schimbărilor climatice, au fost denumite pachetul „Fit for 55”, deoarece ar pune blocul comunitar pe calea cea bună pentru a-și atinge obiectivul de reducere a emisiilor cu 55% față de nivelurile din 1990 pentru 2030.

Până în 2019, UE și-a redus emisiile cu 24% față de nivelurile din 1990.

Unele dintre propunerile-cheie includ:

  • limite mai stricte de emisii pentru autoturisme, care ar trebui să pună capăt efectiv vânzărilor de vehicule noi pe benzină și diesel până în 2035;
  • o taxă pe combustibilul folosit de industria aeronautică și o scutire de taxe pe 10 ani pentru alternativele cu emisii reduse de dioxid de carbon;
  • un așa-numit tarif la frontieră pe carbon, care ar impune producătorilor din afara UE să plătească mai mult pentru importul de materiale precum oțelul și betonul;
  • obiective mai ambițioase de extindere a energiei regenerabile în întreaga Uniune Europeană;
  • o cerință pentru ca țările să renoveze mai rapid clădirile care nu sunt considerate eficiente din punct de vedere energetic

În septembrie, Comisia Europeană a prezentat proiectul său pentru atingerea reducerii de 55% până în 2030 și a anunțat că cel puțin 30% din bugetul UE pe termen lung de 1,8 miliarde de euro ar urma să fie cheltuit pentru măsuri legate de climă.

Aceste obiective fac parte dintr-un efort global de combatere a schimbărilor climatice prin reducerea poluării atmosferice, în special a emisiilor de dioxid de carbon (CO2).

Acordul de la Paris privind clima, semnat în 2016, vizează menținerea creșterii temperaturii globale cu mult sub 2C și, de preferință, în limita unei creșteri maxime de 1,5 de grade Celsius, pentru a preveni cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice.

Ce este taxa pe carbon la frontieră

Dimensiunea acestui plan cu 12 direcții este uluitoare, mai transmite BBC. Probabil că va avea un impact asupra fiecărui cetățean al Europei în aproape toate aspectele vieții sale.

Din 1990 până în 2019, UE a redus emisiile de dioxid de carbon cu 24%, iar acum își propune să reducă emisiile cu încă 31% în doar nouă ani. De asta este nevoie pentru a atinge obiectivul de zero emisii nete în 2050.

Așadar, pe lângă stimularea surselor regenerabile de energie, UE se pregătește acum să abordeze problemele cu adevărat dificile ale încălzirii locuințelor și ale transporturilor. Propunerile prevăd eliminarea mașinilor noi pe benzină și diesel până în 2035.

Sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii va fi, de asemenea, reformat pentru a include încălzirea și transportul rutier. Combustibilii fosili utilizați în transportul maritim și în aviație vor fi supuși unor creșteri de taxe.

Una dintre cele mai interesante propuneri este o taxă la frontieră pe carbon pentru bunuri precum oțelul, cimentul și îngrășămintele, pentru a se asigura că industria europeană, care trebuie să plătească pentru permisele de utilizare a carbonului, poate fi competitivă. Cu toate acestea, propunerea este controversată și ar putea declanșa un război comercial cu China și SUA.

Pachetul ambițios se va confrunta acum cu luni de negocieri cu statele membre, țările mai sărace fiind precaute de noile politici care ar putea crește costurile pentru consumatori, comentează sursa citată.

Comisia Europeană mizează pe faptul că cetățenii vor fi dispuși să plătească un preț pentru un aer mai curat, emisii mai reduse și un stil de viață mai durabil.