• Investiția este de aproximativ 300 de milioane de lei.
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș a primit autorizația pentru construirea clădirii.
  • Noul Centru de Arși va avea patru etaje, subsol și un nivel tehnic.

Un nou Centru de Arşi va fi deschis în România. Investiţia este de aproape 300 de milioane de lei. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a anunţat marţi că a obţinut autorizaţia de construire pentru clădirea Centrului de Arşi.

Clădirea Centrului de Arşi va avea subsol, patru etaje şi un nivel tehnic. În interior, noul centru va avea un bloc operator de mari arşi cu 15 paturi, blocul operator cu 25 de săli de operaţie şi secţia clinică Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) cu 44 de paturi. De asemenea, vor fi spaţii conexe printre care sterilizarea, unitatea de transfuzii sanguine, morga, centrul de formare, spaţiile tehnice, administrative şi logistice.

Pe lângă ridicarea noii clădiri, investiţia mai prevede realizarea unei pasarele de legătură cu clădirile existente ale spitalului şi reorganizarea circuitelor medicale ale secţiilor. Pentru realizarea acestor modificări au fost îndeplinite mai multe proceduri.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Menţionăm că, pentru Reorganizarea fluxurilor medicale ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în vederea conectării cu noul Centru de Arşi, Primăria Municipiului Târgu Mureş a eliberat Autorizaţia de Construire, în luna noiembrie. De asemenea, în luna decembrie 2021, urmare a solicitării Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, terenul aferent imobilului situat în Târgu Mureş, strada Gheorghe Marinescu nr. 50, a trecut în administrarea unităţii sanitare, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Mureş”, anunţă reprezentanţii unităţii medicale.

Investiţia se va realiza prin acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Valoarea investiţiei depăşeşte suma de 295 de milioane de lei.