• România a importat din octombrie anul trecut până în iunie 2020 peste 45 de mii de tone de roşii.
  • În 2019, în plantaţiile de roşii româneşti au fost produse 23 de mii tone.
  • Cauzele sunt seceta şi tehnologizare învechită care nu permit mărirea producţiei şi procesarea.

România a cultivat anul trecut 23 de mii de tone de roşii şi a fost al treilea cel mai mare cultivator din UE.

Cu toate acestea, din octombrie 2019 până în iunie 2020 am importat 45 de mii de tone, fiind tot pe locul al treilea în UE şi la importuri, potrivit Comisiei Europene.

Seceta și lipsa de actualizare a tehnologiilor necesare afectează agricultura

Cauzele sunt seceta şi tehnologizarea învechită care nu permit procesarea şi păstrarea pe termen lung a legumelor.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Chiar dacă suntem invadaţi de produse din import, nutriţioniştii te îndeamnă să cauţi şi să consumi produse autohtone.

„În primul rând, acel drum pe care îl face alimentul de la producător la consumator este un proces care degradează, din punct de vedere nutriţional, alimentele. Adică le expun la factori de poluare, dacă ne referim de la o ţară la alta, de la un continent la altul”, a explicat Ligia Alexandrescu, nutriționist.

„Categoric, alimentul autohton, mai ales vara, nici nu se pune problema să cumpărăm altceva decât românesc”, adaugă nutriționista.

„Nu poți face agricultură dacă jumătate din suprafața arabilă este afectată de secetă”

„Noi avem patru anotimpuri. Roşii şi legume şi fructe producem o singură dată. Dar nu avem capacităţi cu atmosferă controlată pentru păstrare şi… alimentare a populaţiei, a consumatorului pe o perioadă mai lungă”, a declarat Aurel Simion, secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

„Guvernul lucrează la identificarea fondurilor pentru refacerea sistemului de irigaţii. Nu poţi să faci agricultură, nu poţi să echilibrezi balanţa comercială dacă jumătate din suprafaţa arabilă o ai afectată de secetă”, a adăugat Aurel Simion.