- România este pe primul loc la susținerea unei armate europene, cu 82%
- 78% dintre europeni sunt de acord cu o armată europeană
- Încrederea în predictibilitatea angajamentului american este supusă unor presiuni
- Rusia rămâne principala amenințare externă pentru securitatea europeană
România este pe primul loc în raportul GLOBSEC Trends 2026, cu o susținere de 82% pentru o armată europeană. La nivelul continentului, 78% dintre europeni sunt de acord cu o armată europeană și o Europă capabilă să-și asigure propria apărare, chiar dacă acest lucru nu presupune neapărat abandonarea NATO sau a parteneriatului cu Statele Unite.
Florin Jipa, editor șef Monitorul Apărării și Securității, a dezbătut subiectul într-o intervenție LIVE, la Aleph News.
Care sunt cele mai mari piedici? De ce nu putem să pornim acest proiect?
Florin Jipa, editor șef Monitorul Apărării și Securității: „Da, toată lumea își dorește acest lucru și există disponibilitate, dar nu există o armată europeană. În acest moment, există doar o structură de criză, o brigadă formată din 5.000 de militari, Germania fiind prima țară care contribuie la această structură.
Este greu, dacă nu chiar imposibil, să creezi o armată europeană. În primul rând, dacă vorbim despre o armată a Uniunii Europene, există țări neutre, precum Austria, dar și țări care se opun curentului majoritar, precum Slovacia, Ungaria și, mai nou, Bulgaria.
Dacă vorbim despre Europa în sens mai larg, există state europene membre NATO care nu fac parte din Uniunea Europeană, precum Norvegia și Regatul Unit. Așadar, constituirea unei armate europene este un obiectiv aproape imposibil de realizat.
În plus, vorbim despre 32 de armate naționale în Europa, dar și despre comandamente NATO, nu despre comandamente europene. Prin urmare, nu există, în prezent, o structură de comandă europeană.
Cea mai mică structură de luptă este batalionul, iar un grup de luptă de nivel batalion numără aproximativ 1.000 de militari. Există astfel de grupuri de luptă, fiecare țară având propriile structuri, însă nu există o structură comună de comandă, una logistică sau una de comunicații.
În aceste condiții, se va încerca și promovarea ideii ca armata europeană să fie construită pe baza structurilor de comandament NATO. Problema este că în cadrul acestor structuri activează foarte mulți militari americani, iar dacă aceștia s-ar retrage, ar apărea anumite goluri. Nu este clar dacă Europa ar putea să le acopere într-un timp util”.
Ce implicații strategice pentru România reiesc din acest raport?
Florin Jipa, editor șef Monitorul Apărării și Securității: „Da, există cinci implicații destul de clare, pe care le cunoaștem de mult timp și despre care am discutat în repetate rânduri.
Prima este consolidarea apărării, ceea ce presupune dezvoltarea capabilităților, a infrastructurii și a pregătirii, în special pentru gestionarea situațiilor de criză.
A doua vizează menținerea prezenței NATO la Marea Neagră.
A treia este consolidarea cooperării europene, în special în ceea ce privește industria de apărare, achizițiile comune și autonomia strategică.
A patra implică combaterea amenințărilor, în special a celor hibride. În acest sens, este nevoie de dezvoltarea apărării cibernetice și de combaterea dezinformării, aspecte despre care vorbește de foarte mult timp și președintele Nicușor Dan.
Ultima implicație vizează creșterea rezilienței, prin pregătirea populației și consolidarea încrederii în instituții.
La acest capitol, România stă foarte prost. Nu are niciun program de pregătire a populației, iar în ceea ce privește încrederea în instituții, știm deja că nivelul de încredere al românilor în Parlament, Guvern și în principalele instituții ale statului este foarte scăzut, comparativ cu cel acordat altor structuri ale statului”.