• Cîțu s-a lăudat, acum plătim
  • România primește mai puțini bani decât Grecia
  • Țara noastră-i… o comoară primesc alții

9,5 miliarde de euro bani europeni vor veni în România ca să combată efectele coronavirusului. Am fi putut, poate, să luăm mai mult, dar politica triumfalistă a Guvernului, care s-a încăpățânat să susțină că efectele crizei vor fi minime, a împiedicat o alocare mai generoasă.

Europa dă banii potrivit efectelor crizei. Nu este plătit numărul de victime, cum circulau povești în România. Italia, Spania, Franța, țările care au anunțat deschis și imediat prăbușirea economică, iau cei mai mulți bani gratis.

Grecia, mai mică decât România, cu victime mult mai puține, ia cu 3 miliarde de euro mai mult decât România. Grecii au anunțat în martie căderea turismului, într-o perioadă în care ministrul Cîțu spunea sigur pe el că PIB-ul României va cădea cu doar 1,5%, deși toată lumea care se pricepe îi striga un minus de măcar 5-6%.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Portugalia, de două ori mai mică decât România, primește bani cât noi, iar Bulgaria, de 3 ori mai mică din punct de vedere al populației, ia bani mai mulți pe cap de locuitor.

Banii care vor veni în 2023 depind de cum vom cheltui acești 9 miliarde. În total, până în 2027 ar trebui să primim 31 de miliarde de euro, bani gratis și împrumuturi cu dobândă mică.