• Tehnologia 5G aduce schimbări în comportamentul de utilizare a telefonului
  • Utilizatorii de 5G dedică mai mult timp pentru gaming şi aplicaţii AR
  • În toamnă va avea loc o nouă licitaţie pentru infrastructura 5G în România

Guvernul va rata un business care poate genera 6 miliarde de euro. Şansele pentru organizarea licitaţiei 5G în România, în acest an, sunt zero. Mingea e în terenul Parlamentului care are pe masă legile fără de care nu se poate face licitația.

„Aș spune că șansele scad pe zi ce trece, mergând către 0% șanse, dacă în actuala sesiune parlamentară, adică până la sfârșitul lunii iunie în Parlament nu se adoptă cele două legi. Se va amâna și vom spera că măcar vom avea licitația 5G în 2022. Eu zic că avem motive serioase să credem că va fi în primul trimestru al anului 2022. Sunt puține state care sunt în aceeași situație ca noi și aș zice doar: Belgia, Croația, Letonia, Lituania, Malta și Polonia. Erau prevăzuți peste 510 milioane de euro ca venituri la bugetul statului provenind din această licitație în anul 2021. Iar potrivit ANCOM, dacă codul comunicației electronice se va aproba înaintea legii 5G și înainte evident de lansarea licitației, evident că veniturile la bugetul statului pot depăși lejer 720 de milioane de euro”, a spus Marian Murguleț, fost secretar de stat pentru tehnologia informației

În 2019, România a fost a treia țară din Europa în care a ajuns tehnologia 5G. Există în 34 de localități. Dar pentru a extinde 5G la nivel național, frecvențele trebuie scoase la licitație. Ce ai avea de căștigat? 5G -ul aduce conexiuni la internet și de 10 ori mai mari ca până acum. Asta înseamnă că tehnologia ne va permite să facem lucruri care înainte păreau imposibile – medicii vor putea opera pacienți de la distanță, prin sisteme digitale.

Recomandări

VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?

Și tot 5G-ul ne deschide poarta către mai multe autovehicule autonome, care vor circula pe străzi fără șofer. Acasă, tehnologia 5G îți oferă flexibilitate în a utiliza telefonul, dar şi viteze mai mari de internet care te ajută să câştigij ocurile preferate.

„România este o ţară în care 5G-ul este în stadiu incipient. De câţiva ani ne chinuim să dăm frecvenţe. S-au lansat totuşi serviciile. Adopţia serviciilor 5G în România se va face în primul rând, de către oamenii cu bani pentru că vor costa mai mult serviciile”, a spus Nicolae Oacă, analist telecom.

„Majoritatea jucătorilor de PUBG pot confirma că tehnologia 5G este foarte bună fiindcă nu mai avem lag-ul acela în joc care ne face să murim, să ne omoare adversajul. Call of Duty, mai mult shooter-ele. Pot sta lângă router. Dar n-aş vrea să fac lucrul ăsta, ci mi-ar fi mai de folos tehnologia 5G în casă ca să stau în orice colţ al camerei, al casei”, a spus Florin Alexandru, gamer.