Rusia pedepseşte „tupeul” Finlandei de a adera la NATO şi de mâine îi taie gazul

FOTO: Hepta
  • De mâine dimineaţă, de la ora 7.00, importurile de gaze naturale din Rusia către Finlanda, în cadrul contractului de furnizare Gasum, vor fi oprite.
  • La sfârşitul lunii aprilie, Polonia Bulgaria au fost printre primele ţări din Europa care n-au mai primit gaz rusesc.
  • Vladimir Putin şi Alexander Lukaşenko, se vor întâlni la Soci, luni, 23 mai, pentru a purta discuţii bilaterale, informează agenţia rusă Tass.

Rusia îi arată pisica ţării nordice, la puţine zile după ce aceasta şi-a depus oficial candidatura pentru a adera la NATO.

De mâine dimineaţă, de la ora 7.00, importurile de gaze naturale din Rusia către Finlanda, în cadrul contractului de furnizare Gasum, vor fi oprite. În ceea ce priveşte oprirea furnizării de gaze către Finlanda, „este evident că nimeni nu va oferi nimic gratuit”, a declarat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Nu avem informaţii despre toate companiile cu care Gazprom are contracte, aceasta nu este apanajul nostru, dar, bineînţeles, nimeni nu va oferi nimic gratuit nimănui”, a spus Peskov. La sfârşitul lunii aprilie, Polonia Bulgaria au fost printre primele ţări din Europa care n-au mai primit gaz rusesc.

Kremlinul a anunţat programul pe care-l are Vladimir Putin în zilele următoare. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a informat că preşedintele rus şi liderul autoritar al Belarusului, Alexander Lukaşenko, se vor întâlni la Soci, luni, 23 mai, pentru a purta discuţii bilaterale, informează agenţia rusă Tass.

În instituția financiară autorizată, Gazprombank, conturile speciale de ruble și valută de tip „K” sunt deschise pentru cumpărătorii străini. Un cumpărător străin plătește gazul în moneda contractului, GPB îl vinde pe Bursa din Moscova și transferă ruble către Gazprom. În acest moment, obligația de plată a resursei naturale este considerată îndeplinită.

Dacă această condiție nu este îndeplinită, livrările sunt oprite.