Ambasada Chinei face tot mai multe eforturi în relaţia cu Rusia pentru a evita escaladarea conflictului din Ucraina

China spune nu vrea ca situația din Ucraina să scape de sub control, după ce Financial Times a dezvăluit că Rusia ar fi cerut Bejingului sprijin militar. Consilierul pentru securitate al lui Joe Biden, Jake Sullivan a averizat că și pentru China există consecințe dacă ajută Moscova. O întâlnire importantă între oficialii Chinei și SUA pe situația din Ucraina are loc astăzi la Roma.

Ambasada Chinei în Statele Unite a exprimat preocupări în legătură cu războiul din Ucraina şi a anunţat că depune eforturi pentru a evita escaladarea confruntărilor militare, informează BBC News şi agenţia Reuters.

„Situaţia din Ucraina este într-adevăr preocupantă. Acum, prioritatea este să evităm ca actuala situaţie tensionată să escaladeze sau chiar să scape de sub control”, a declarat duminică seară Liu Pengyu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Chinei din Washington.

Rugat să comenteze informaţiile difuzate de cotidianul Financial Times privind o presupusă cerere a Rusiei pentru a primi asistenţă militară şi economică din China, Liu Pengyu a răspuns: „Nu am auzit deloc despre aceste lucruri”.

Oficiali de la Washington au avertizat Beijingul că se va expune consecinţelor dacă va oferi asistenţă Rusiei, vizată de sancţiuni economice masive din cauza războiului din Ucraina.

China, care are relaţii bune cu Rusia, a evitat să condamne direct invazia militară rusă în Ucraina, dar a pledat în mai multe rânduri pentru respectarea suveranităţii naţiunilor şi a cerut Moscovei să găsească o soluţie diplomatică.

Printre băncile de stat chineze care operează în Moscova se numără Industrial & Commercial Bank of China, Agricultural Bank of China, Bank of China și China Construction Bank.
 

Exit mobile version