- O nouă sesiune de negocieri între delegaţiile Ucrainei şi Rusiei, în scopul unui eventual acord de încetare a confruntărilor militare, a început, marţi după-amiază, în format online.
- Discuțiile din cursul zilei de astăzi s-au încheiat fără vreun rezultat.
- Discuțiile vor fi reluate maine, însă nu a fost comunicată ora la care vor discuta, din nou, cele două delegații.
Rusia și Ucraina au continuat, în cursul zilei de astăzi, discuțiile privind un acord care să aducă finalul războiului. Negocierile au avut loc prin videoconferință, potrivit Reuters.
Luni, acestea au fost întrerupte de „o pauză tehnică”, iar, astăzi, discuțiile s-au încheiat fără vreun rezultat, urmând ca miercuri să fie reluate. Nu a fost comunicată ora la care vor discuta din nou cele două delegații.
„Discuțiile Rusia-Ucraina, de marți, s-au încheiat și vor fi reluate miercuri”, anunță unul dintre negociatorii ucraineni, potrivit CNN.
„Negocierile sunt dificile, dar este loc pentru compromis”, susține ucraineanul.
„Discuțiile de marți s-au încheiat și vor reîncepe miercuri”, a anunțat Mykhailo Podoliak pe Twitter.
„Vom continua mâine. Un proces de negociere foarte dificil. Sunt contradicții fundamentale. Totuși, există spațiu pentru compromis. În pauză, lucrul pe subgrupe va continua”, a explicat Podoliak.
A patra rundă a discuțiilor dintre cele două părți a început luni, după ce a negocierile au fost oprite începând de săptămâna trecută.