- „Forțele Tigrului” din Siria, o brigadă de operațiuni speciale de 700 de mercenari, se va alătura armatei Ruse în Donbas. De asemenea, Grupul Wagner recrutează soldați în Orientul Mijlociu.
- Mercenarii sirieni ar fi plătiți cu 600 de dolari pe lună, o sumă enormă pentru acele locuri. Cu toate acestea, experții militari sunt sceptici că 40.000 de alți mercenari ar ajunge în Rusia.
- „Forțele Tigrului” sunt trupe speciale siriene cu o vastă experiență de luptă în războiul de gherilă, antrenate de ruși în anii trecuți.
„Forțele Tigrului” din Siria, o brigadă de operațiuni speciale de 700 de mercenari, se va alătura armatei Ruse în Donbas. De asemenea, Grupul Wagner recrutează soldați în Orientul Mijlociu. Rusia e pregătită să crească semnificativ numărul mercenarilor Sirieni pe care îi va aduce in Ucraina. Potrivit ABC News, Vladimir Putin a fost impresionat în 2017 de abilitățile unei divizii siriene conduse de generalul Suheil al-Hassan.
„Colaborarea dintre armata rusă și cea siriană va duce la mari victorii în următorii ani”, s-ar fi lăudat Putin apropiaților.
Soldații conduși de generalul Suheil al-Hassan fac parte din cele câteva sute de soldați de elită ai armatei siriene, antrenați cu grijă de ruși în anii trecuți. Vorbim despre veteran ai războiului din Siria, cu o experiență vastă în războiul de gherilă.
Deși rușii se laudă cu aproximativ 16.000 de sirieni care sunt gata să se alăture armatei ruse în Ucraina, experții militari din SUA au monitorizat cu atenție situația și nu au observant mișcări semnificative de trupe.
Mult-trâmbițata invazie rusească la scara largă din Estul Ucrainei ar putea schimba dramatic lucrurile, cred specialiștii, mai ales după numirea „măcelarului din Siria” Alexander Dvornikov în fruntea armatei ruse din Ucraina.
„Rusia se pregătește de o mare bătălie”, a anunțat și Ahmad Hamada, un dezetor cunoscut din armata siriană care acum este analist militar în Turcia. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 40.000 de voluntari sirieni s-au înscris pe listele Rusiei, dintre care 18.000 vor să se alăture grupului de mercenari Wagner.
Aproximativ 700 de soldați ai diviziei conduse de al-Hassan, cunoscute în Siria drept „Forțele Tigrului” , ar fi deja în drum spre Ucraina.
Merry Christmas and happy New Year from the Syrian Arab Army in South #idlib ❤❤ pic.twitter.com/LVNPfoGU0o— قوات النمر Syrian Tiger Forces (@SyrianArabArmy3) December 25, 2019
Propaganda rusă prezintă deja „tigrii” sirieni cum se pregătesc alături de trupele speciale rusești, însă nimeni nu a putut confirma că aceste imagini sunt recente. De asemenea, se așteaptă ca voluntari ai Diviziei Baath, și ai Brigăzii Palestiniene Quds să se alăture Rusiei.
Cu toate că nu impresionează prin număr, „tigrii” din Siria ar fi printe cei mai buni luptători disponibili la Damasc. Rușii le-ar fi promis sirienilor 600 de dolari pe lună, dacă se alătură războiului, o sumă imensă pentru acea zonă. Grupul Wagner ar încerca să recruteze oameni în întreg Orientul Mijlociu, pentru a trimite soldații în Donbas.
Poziția guvernului sirian în această chestiune este extrem de precaută, oficialii temându-se să facă apel la populație și la soldați pentru a merge în Rusia, tocmai pentru a nu rămâne descoperiți în cazul unei noi rebeliuni. „Orice schimbare poate crea un teren propice pentru Turcia, ISIS, rebelii sirieni sau al-Qaida pe frontul din Siria”, arată un raport militar. De altfel, unii generali sirieni, cum ar fi Muhannad Haj Ali, a declarat că nu crede că soldați sirieni vor merge vreodată în Ucraina.