• Gazprom, gigantul rusesc de stat din domeniul gazelor, a declarat că a continuat să aprovizioneze Europa prin Ucraina, în conformitate cu cererile consumatorilor, care au scăzut doar cu o fracţiune faţă de joi.
  • O sursă declarase pentru Reuters că unele contracte implicau livrarea de gaze înainte de a se face plăţile, sugerând că s-ar putea ca robinetele să nu fie închise imediat.
  • Putin a declanşat pe 24 februarie pentru ceea ce el numeşte o „operaţiune militară specială” de demilitarizare a Ucrainei.

Gazele rusești continuă să curgă vineri spre Europa, în ciuda termenului limită stabilit de preşedintele Vladimir Putin pentru întrerupere, în cazul în care clienţii nu încep să plătească în ruble, aceasta fiind cea mai puternică ameninţare a Moscovei pentru sancţiunile impuse din cauza războiului. 

Reuters precizează că Putin a semnat un ordin prin care a stabilit un termen limită vineri pentru cumpărătorii din ţările „neprietenoase” să plătească pentru gaz folosind ruble sau să fie deconectaţi, o cerere pe care clienţii occidentali au respins-o ca pe o încercare de rescriere a contractelor care cer plata în euro.

Germania, cel mai mare cumpărător, a calificat-o drept „şantaj” şi avertizase săptămâna aceasta cu privire la o potenţială situaţie de urgenţă în cazul în care livrările vor fi reduse.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Europa folosește în continuare gazele din Rusia

Însă vineri nu existau semne de întrerupere imediată. Fluxurile au rămas stabile prin două dintre cele trei conducte principale care aduc gazul rusesc în Europa – Nord Stream 1, care traversează Marea Baltică, şi în Slovacia, prin Ucraina.

Fluxurile prin cealaltă rută principală, conducta Yamal-Europa peste Belarus, s-au inversat, aducând acum gaz din Germania în Polonia, dar acest lucru se întâmplă ocazional şi nu indică neapărat o nouă politică.

Gazprom, gigantul rusesc de stat din domeniul gazelor, a declarat că a continuat să aprovizioneze Europa prin Ucraina, în conformitate cu cererile consumatorilor, care au scăzut doar cu o fracţiune faţă de joi.

O sursă declarase pentru Reuters că unele contracte implicau livrarea de gaze înainte de a se face plăţile, sugerând că s-ar putea ca robinetele să nu fie închise imediat.

Putin a declanşat pe 24 februarie pentru ceea ce el numeşte o „operaţiune militară specială” de demilitarizare a Ucrainei.

Ţările occidentale o numesc un război de agresiune neprovocat şi spun că scopul real al lui Putin a fost să răstoarne guvernul Ucrainei într-o campanie care a eşuat până acum, din cauza rezistenţei puternice a ucrainenilor şi a logisticii ruseşti slabe.