• Recucerirea teritoriului nu a fost ușoară în zonele din sudul și estul Ucrainei, unde Rusia a creat apărări pe mai multe niveluri și a minat puternic terenul.
  • Așa cum se întâmplă de luni de zile, unele dintre cele mai aprige lupte sunt concentrate în orașul Bakhmut din estul țării.
  • Analiștii consideră că recuperarea părților ocupate de Rusia din regiunea Zaporizhzhia este esențială pentru contraofensiva ucraineană.

UPDATE ORA 23.00. Copii grav răniţi de un dispozitiv exploziv pe care l-au găsit în timp ce se jucau

Doi băieţi, de 8 ani și respectiv 10 ani, au fost grav răniţi de un dispozitiv exploziv găsit în timp ce se jucau într-un sat din sudul regiunii Herson, a anunţat Oleksandr Prokudin, şeful administraţiei militare din regiune.

UPDATE ORA 22.00. Forțele ucrainene avansează peste 1 kilometru în direcția Berdiansk

Forțele ucrainene au avansat mai mult de un kilometru în direcția Berdiansk pătrunzând liniile de apărare ale forțelor ruse, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt militar Valerii Șereșen.

Potrivit lui Șereșen, forțele ucrainene ,,efectuează recunoașterea aeriană a terenului, deminarea zonei, șintirea inamicului și punerea în aplicare a măsurilor de contra-baterie”.

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT
CORVINUL A CÂȘTIGAT CUPA ROMÂNIEI
PROBLEME ÎN PARADIS?

Forțele rusești opun o rezistență puternică, dar ,,unitățile de asalt ucrainene își consolidează pozițiile la limitele obținute”, a declarat Shershen.

UPDATE ORA 21.00. Casa Albă: Viitorul Ucrainei se află în NATO și nu este în discuție

Consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui Statelor Unite, Jake Sullivan, a declarat că Statele Unite intenționează să ofere Ucrainei sprijinul necesar pe toată perioada de timp necesară.

,,Și acesta este mesajul care a fost transmis la summitul NATO. Și, în final, am spus foarte simplu la NATO că viitorul Ucrainei este în NATO. Am vorbit serios. Acest lucru nu este supus discuției. Este ceea ce toți aliații s-au angajat acum să facă” , a subliniat el.

UPDATE ORA 20.00. Autoritățile sud-africane nu știu deocamdată dacă Putin va participa la viitorul summit BRICS din august

Acest lucru a fost declarat de Fikile Mbalula, secretarul general al partidului de guvernământ ,,Congresul Național African” din Africa de Sud.

UPDATE ORA 19.00. Forţele ruse au lovit Zaporojie de 52 de ori în ultimele 24 de ore

Rusia a bombardat orașul Zaporojie din sudul Ucrainei și zonele învecinate cu 52 de lovituri în decurs de aproximativ 24 de ore în acest weekend, potrivit unui lider ucrainean din regiune, transmite CNN.

Atacurile cu rachete au provocat rănirea a trei femei adulte și a patru bărbați adulți în Sepnohirsk, un sat la sud de orașul Zaporojie, a declarat duminică Iurii Malashko, șeful administrației militare regionale, într-o postare pe Telegram.

Atacul a vizat, de asemenea, orașul în sine și cel puțin nouă așezări din jur, a precizat Malashko.

Un membru al consiliului municipal din Zaporojie a declarat că atacurile au avariat infrastructura și au lăsat părți ale orașului fără energie electrică.

UPDATE ORA 18.00. Regiunea Herson, bombardată de forţele ruse

Forțele ruse au bombardat regiunea Herson și au rănit două persoane duminică, 16 iulie, a anunțat administrația militară a regiunii Herson, informează The Kyiv Independent.

Potrivit administrației militare, o femeie de 54 de ani și un bărbat de 49 de ani au fost răniți în timp ce se aflau pe proprietatea lor în localitatea Rozlyv.

De asemenea, un lan de grâu din satul Bilozerka a luat foc.

Herson și alte așezări din regiunea de pe malul vestic al râului Dnipro au fost bombardate continuu de când au fost eliberate de forțele ucrainene în noiembrie anul trecut, ceea ce a dus la deteriorarea infrastructurii și la moartea unor civili.

UPDATE ORA 17.00. New York Times: Aproximativ 20% din armamentul Ucrainei a fost distrus în primele săptămâni ale contraofensivei

Ucraina își regândește strategia după ce a pierdut aproximativ 20% din armament la începutul contraofensivei sale, scrie New York Times.

Aproximativ 20% din armamentul și vehiculele trimise de Ucraina pe linia frontului au fost avariate sau distruse în primele săptămâni ale contraofensivei, notează NYT.

Potrivit sursei citate, acest lucru a forțat Ucraina să își regândească strategia și să încetinească puțin ritmul, ceea ce a dus la mai puține pierderi în următoarele săptămâni.

UPDATE ORA 17.00. Volodimir Zelenski: Lumea este inspirată de curajul nostru

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskiy, a transmis duminică pe Twitter un mesaj de încurajare însoţit de mai multe imagini din război.

„Lumea crede în Ucraina. Lumea este inspirată de curajul nostru, inspirată de eroii noștri. Și, cel mai important, ucrainenii cred în Ucraina, ucrainenii văd de ce suntem cu toții capabili atunci când suntem împreună. Suntem cei mai puternici atunci când suntem uniți”.

UPDATE ORA 16.00. Autoritățile ruse din Sevastopol spun că au respins un atac al dronelor ucrainene

Forțele ruse din Crimeea au respins un atac cu drone ucrainene asupra orașului portuar Sevastopol din jurul peninsulei.

Guvernatorul orașului susținut de Rusia, Mihail Razvozhaev, a declarat că mai multe drone au fost doborâte și a calificat atacul drept „masiv și prelungit”.

El a spus că „nicio structură, nici în oraș, nici în zona de apă nu a fost avariată”, iar orașul este acum „liniștit și totul este calm”.

UPDATE ORA 15.00. Putin, despre contraofensiva ucraineană: „Nu are succes”

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că o contraofensivă ucraineană menită să recupereze teritoriu „nu reușește” și că încercările de a străpunge apărarea rusă au eșuat.

Putin a făcut aceste remarci într-un interviu acordat televiziunii de stat, potrivit Reuters.

UPDATE ORA 14.00

Președintele Volodimir Zelenski a vorbit pe Twitter despre brigada separată de artilerie nr. 55 „Zaporojie Sich”.

El a mulțumit brigăzii pentru un chevron militar pe care i l-a oferit, numindu-i „absolut eroici”. „Luna trecută, am avut ocazia să comunic personal cu ei și să îi susțin pe războinicii noștri. Ei sunt absolut eroici. Sunt duri, puternici și încrezători în acțiunile lor. Vom păstra independența Ucrainei. Pentru că avem astfel de războinici. Pentru că avem o înțelegere clară a ceea ce luptăm”.

UPDATE ORA 13.00. Flotila navală chineză pleacă pentru un exercițiu cu Rusia

O flotilă navală chineză a plecat duminică pentru a se alătura forțelor navale și aeriene rusești în Marea Japoniei, într-un exercițiu menit să „protejeze securitatea căilor navigabile strategice”, potrivit Ministerului chinez al Apărării.

Cu numele de cod „Northern/Interaction-2023”, exercițiul marchează o cooperare militară consolidată între China și Rusia de la invazia Moscovei în Ucraina, potrivit Reuters.

UPDATE ORA 12.00. Putin: „Rusia are suficiente bombe cu dispersie”

Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia are un stoc suficient de bombe cu dispersie și că Moscova își rezervă dreptul de a le folosi dacă astfel de muniții sunt folosite împotriva forțelor rusești din Ucraina.

Într-un interviu acordat televiziunii de stat, Putin a spus:

„Bineînțeles, dacă sunt folosite împotriva noastră, ne rezervăm dreptul de a lua măsuri reciproce. Ucraina a primit bombe cu dispersie de la SUA, muniții interzise în peste 100 de țări”.

UPDATE ORA 11.00. Secretarul britanic al apărării afirmă că vorbele sale despre Ucraina au fost „denaturate”

Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a revenit asupra comentariilor sale potrivit cărora Ucraina ar trebui să arate „recunoștință” pentru sprijinul militar pe care l-a primit, spunând că acestea au fost „denaturate”.

Wallace a postat pe Twitter o precizare în limba ucraineană prin care își promitea sprijinul pentru țara invadată și a spus că comentariile sale nu se refereau la guverne, ci mai degrabă la „cetățeni și membri ai parlamentelor”.

UPDATE ORA 10.00

Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc de bombardarea civililor dintr-un sat din Zaporojie, după ce trei persoane au fost rănite în urma unor atacuri. Șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andriy Yermak, a declarat că forțele rusești au bombardat satul Stepnohirske cu ajutorul mai multor lansatoare de rachete, lovind o clădire administrativă.

UPDATE ORA 09.00. Rușii au atacat centrul orașului Harkov pe timp de noapte

„Sosirea în cartierul Shevchenkivskyi a fost fără distrugeri, nu există informații despre victime. În ceea ce privește celelalte atacuri cu rachete, Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență inspectează zona. Este foarte probabil ca Harkovul să fi fost lovit de rachete S-300”, a declarat primarul orașului Harkov, Igor Terejov.

UPDATE ORA 08.00. Secretarul britanic al Apărării: Rusia va rămâne o amenințare serioasă și în viitor, chiar și după pierderile grele din Ucraina

Ben Wallace a declarat într-un interviu acordat publicației The Times că este cel mai îngrijorat de amenințarea unui conflict militar cu Rusia. În opinia sa, Rusia rămâne o forță de temut chiar și după pierderile din Ucraina.

UPDATE ORA 07.00

Teroristul Girkin spune că Ucraina are o șansă de a prelua controlulul asupra centralei din Zaporojie din cauza lipsei de echipament și antrenament pentru Rusia. El a dezvăluit acest lucru într-o transmisiune în direct de o oră.

UPDATE ORA 06.00

Rusia a acuzatat șapte persoane care plănuiau să ucidă doi jurnaliști ruși într-un posibil complot sprijinit de Ucraina, potrivit agenției de știri de stat Tass. Serviciul de securitate FSB al Rusiei a reținut un număr nespecificat de persoane care au efectuat identificări în apropierea locuințelor și locurilor de muncă ale jurnalistei Margarita Simonyan, șefa postului media de stat RT, și Ksenia Sobchak, care a candidat împotriva președintelui Vladimir Putin în 2018.

Update ora 05:00

Acordurile pe care Națiunile Unite și Turcia le-au negociat cu Ucraina și Rusia pentru a permite ca alimentele și îngrășămintele să ajungă de la națiunile aflate în război în părți ale lumii unde milioane de oameni suferă de foame au atenuat îngrijorările legate de securitatea alimentară globală.

Inițiativa privind cerealele din Marea Neagră a permis ca 32,8 milioane de tone de alimente să fie exportate din Ucraina începând din august anul trecut, mai mult de jumătate către țările în curs de dezvoltare, inclusiv cele care primesc ajutor din partea Programului Alimentar Mondial.

Update ora 04:00

Mykhailo Podolyak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, a declarat că „Rusia trăiește într-o mitologie”, după ce Ucraina a fost acuzată de un presupus complot pentru uciderea a doi jurnaliști ruși.

Un tribunal din Moscova a emis acuzații penale împotriva a șapte persoane pe motiv de „ură națională” și pentru uciderea a doi jurnaliști ruși într-un complot sprijinit de Ucraina, a declarat agenția de știri de stat rusă TASS.

Update ora 03:00

„Forțele rusești fac tot ce pot pentru a opri contraofensiva.”, a declarat Volodimir Zelenski. Liderul din Ucraina a obținut noi promisiuni de arme, dar nu era clar când va sosi ajutorul și nici cât de important va fi acesta pe câmpul de luptă.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că forțele rusești „aruncă cu tot ce pot” asupra trupelor Kievului care luptă pentru a recuceri terenuri în sud și est, subliniind din nou natura epuizantă a unei contraofensive care avansează mai lent decât sperau unii aliați și subliniind ulterior importanța sprijinului lor continuu.

Update ora 02:00

Conform News Sky, momentul în care Ben Wallace a confirmat planurile sale de a demisiona din funcția de secretar al apărării în septembrie și de a părăsi parlamentul la următoarele alegeri, Ben Wallace a mai declarat că l-a informat pe Rishi Sunak legat de planurile sale pe 16 iunie.

„Am petrecut mai bine de șapte ani cu trei telefoane lângă patul meu”, i-a declarat Ben. Și când m-au întrebat la ce îl folosește, a răspuns: „Secret, secret și secret”.

Update ora 01:00

Rachete rusești au lovit centrul orașului Harkov în primele ore ale zilei de duminică, potrivit primarului orașului, Ihor Terekhov. Una dintre lovituri a fost înregistrată în districtul Shevchenkivskyi și nu a provocat pagube, a declarat Terekhov.

„În ceea ce privește restul loviturilor cu rachete, Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență inspectează zona. Este foarte probabil ca Harkovul să fi fost lovit de rachete S-300″, a adăugat el, adăugând că nu există informații despre victime în acest moment.

Știrea inițială

Luptele violente continuă în sudul și estul Ucrainei. Contraofensiva Ucrainei este, după propriile sale declarații, o luptă istovitoare, scrie CNN.

Recucerirea teritoriului nu a fost ușoară în zonele din sudul și estul Ucrainei, unde Rusia a creat apărări pe mai multe niveluri și a minat puternic terenul.

Așa cum se întâmplă de luni de zile, unele dintre cele mai aprige lupte sunt concentrate în orașul Bakhmut din estul țării. Grupul militar privat rus Wagner a afirmat că a capturat orașul și l-a predat trupelor Moscovei în luna mai, dar, de atunci, Ucraina a raportat în mod constant câștiguri modeste în zonele imediat învecinate cu Bakhmut.

Între timp, una dintre cele mai importante priorități strategice ale Kievului se găsește pe frontul sudic. Analiștii consideră că recuperarea părților ocupate de Rusia din regiunea Zaporizhzhia este esențială pentru contraofensiva ucraineană, deoarece ar putea rupe puntea terestră a Rusiei între Crimeea anexată și regiunea estică Donețk – separând efectiv traseul dintre teritoriul cucerit de Rusia în 2014 și noile sale incursiuni în estul Ucrainei.