• Papa Francisc a cerut în repetate rânduri încetarea invaziei ruse a Ucrainei care a distrus sate și orașe ucrainene, a provocat moartea a zeci de mii de oameni și a alungat alte milioane din casele lor
  • Cardinalul italian Matteo Zuppi s-a întâlnit cu unul dintre consilierii președintelui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, și cu șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill.
  • Scopul vizitei la Moscova a fost de a identifica inițiativele umanitare, care ar putea deschide drumuri către pace”.

Papa Francisc a declarat vineri că nu există un sfârșit aparent al războiului din Ucraina, în timp ce trimisul său pentru pace a încheiat trei zile de discuții la Moscova, scrie Reuters. „Realitatea tragică a acestui război, care pare să nu aibă sfârșit, cere un efort comun pentru a construi căi de pace”, a declarat Papa unei delegații religioase a Patriarhului Constantinopolului.

O declarație ulterioară arată că trimisul papei, cardinalul italian Matteo Zuppi, și-a încheiat consultările la Moscova, unde s-a întâlnit cu unul dintre consilierii președintelui Vladimir Putin, Iuri Ușakov, și cu șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill. „Vizita a avut drept scop identificarea inițiativelor umanitare, care ar putea deschide drumuri către pace”, se arată în comunicat.

Papa Francisc a cerut în repetate rânduri încetarea invaziei ruse a Ucrainei care a distrus sate și orașe ucrainene, a provocat moartea a zeci de mii de oameni și a alungat alte milioane din casele lor. Papa i-a cerut lui Zuppi în luna mai să servească drept trimis pentru pace, iar cardinalul a vizitat Kiev la începutul acestei luni pentru discuții cu președintele Volodymyr Zelenskiy.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
MENIU A LA GREC
JOE BIDEN DECLASIFICĂ MARIJUANA
RAZBOIUL PENTRU A.I. A ÎNCEPUT

Citește și

Emmanuel Macron face celulă de criză pentru proteste: „Nimic nu justifică violența”

Inflația din zona euro scade la 5,5%. Care este situația în România

Festivalurile de jazz răsună weekendul acesta în toată țara. București, Cluj și Timișoara te așteptă cu artiști internaționali