Rusia: FSB a identificat un complice în cazul uciderii Dariei Dugina

8258371 23.08.2022 The leader of the International Eurasian Movement, political scientist Alexander Dugin is seen during the farewell ceremony to his daughter, journalist and political scientist Daria Dugina at the Ostankino television center, in Moscow, Russia. Dugina died when an explosive planted in her car went off as she was driving on August 20 on the outskirts of Moscow. Grigory Sysoev / Sputnik

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a informat luni că la atentatul cu bombă care a ucis-o pe Daria Dughina, fiica scriitorului rus Aleksandr Dughin, a participat un al doilea cetăţean ucrainean, identificat drept Bogdan Ţiganenko, potrivit presei străine.

Potrivit FSB, care anterior o menţionase pe ucraineanca Natalia Vovk ca autoare materială a asasinatului, presupusul complice al acesteia a intrat în Rusia la 30 iulie şi a părăsit ţara cu o zi înaintea atentatului, comis la 20 august.

Ţiganenko ,,i-a pus la dispoziţie lui Vovk plăcuţe de înmatriculare false şi documente pe numele Iulia Zaiko, o cetăţeancă din Kazahstan, şi împreună cu Vovk a fabricat dispozitivul exploziv improvizat într-un garaj închiriat din sud-vestul Moscovei” , se menţionează în comunicatul FSB, difuzat de agenţiile de presă ruse.

În plus, serviciile de securitate au difuzat 11 minute de imagini video de la presupusa intrare a lui Ţiganenko în Rusia, precum şi la volanul maşinii pe care a condus-o Vovk la Moscova şi în care aceasta, împreună cu fiica sa, a părăsit Rusia a doua zi după atentat.

Agenţia dpa scrie că presupusul complice al Nataliei Vovk s-a născut în 1978 şi ar fi părăsit Rusia via Estonia.

Potrivit FSB, Vovk a ajuns în Rusia la 23 iulie împreună cu fiica sa de 12 ani, Sofia, şi a închiriat un apartament în aceeaşi clădire în care locuia şi Dughina.

Ucraina a dezminţit orice implicare în uciderea lui Dughina, care de la moartea sa a fost prezentată drept martir de politicieni pro-Kremlin şi de televiziunea de stat, unde apărea adesea în calitate de comentator în favoarea războiului cu Ucraina, potrivit Reuters.

Exit mobile version